Transport de mare tonaj: muncă la centimetru, forță și concentrare

Marko Niinikari este un tip calm, cu nervi tari. În spatele remorcii sale, totul devine strâmt. Foarte strâmt. Între cutia de alimentare, lângă șosea, și capătul remorcii, mai rămân doar aproximativ 20 de centimetri. Încă o dată, se aude aparatul de emisie-recepție, urmează câteva cuvinte în finlandeză, un scurt răspuns de la Marko, apoi acesta își ridică piciorul de pe pedala de frână. Încet-încet, ansamblul începe să se miște. Marko însuși nu a putut vedea că spațiul dintre capătul remorcii și obstacol era doar de o lățime de palmă: de la cabină până la capătul ansamblului sunt peste 80 de metri.

Mesajul radio a venit de la furgoneta care rulează la mică distanță în spatele ansamblului. „Toate mesajele noastre trebuie să fie clare”, spune Marko. Ține aparatul de emisie-recepție în mână. El se referă la întreaga echipă și, în special, la șoferul din furgoneta din spatele lui, care direcționează punțile remorcii cu telecomanda și se asigură că autotrenul de 83 de metri ia curba fără probleme.

O frază scurtă de la aparatul de emisie-recepție. Marko răspunde doar cu un „OK” concis. Piciorul său drept atinge pedala de accelerație, iar cei 463 kW ai camionului său Actros L de până la 250 de tone trag încărcătura înainte cu viteză redusă pe șoseaua națională 5, spre vest. „Aproape am ajuns pe autostradă. Dar, înainte de asta, trecem prin două sensuri giratorii.”

Vântul lovește ploaia în față.

Cu o zi înainte, în portul din Brunsbüttel. Vântul rece ca gheața izbește cu ploaia torențială echipa drept în față. În jurul lui Marko stau bărbați cu îmbrăcăminte de semnalizare și căști de protecție. Deschid panourile de avertizare, prind centurile de siguranță, luminile portocalii clipesc.

Marko este unul dintre șoferii trimiși de gigantul finlandez de transporturi grele Silvasti pe coasta germană a Mării Nordului. De câteva săptămâni, bărbatul de 50 de ani din Turku și colegii săi își au baza aici. Silvasti transportă turbine eoliene la destinație, în partea de vest a landului german Schleswig‑Holstein. Numai palele pe care Marko le aduce în seara aceasta pe șantierul parcului eolian cu colegii săi șoferi Mikko Holm, Toni Henriksson și ceilalți bărbați din echipă au 67 de metri lungime. Acestea au venit cu vaporul din China. Aici sunt depozitate în total 18 exemplare. 

Transportul a fost deja amânat de câteva ori, dar astăzi a venit timpul. O macara portuară ridică ultima dintre cele trei pale pentru parcul eolian pe remorca extensibilă din spatele camionului galben al lui Marko, Actros L. După încă 30 de minute, ansamblul este pregătit pentru plecarea planificată pentru seara. Poliția ajunge în port la ora 20, pentru a‑i escorta. „Poate că și vremea se va îmbunătăți”, spune Marko. Din râsul lui ne dăm seama că nici el nu crede asta.

Cu viteza melcului pe autostradă.

Unsprezece ore mai târziu: după al doilea sens giratoriu, intră cu viteza melcului pe autostrada 23 spre nord. Camioanele merg în sensul giratoriu pe sensul opus direcției de mers; nu se poate altfel când transporți mărfuri lungi. 

Cu puțin timp înainte de a ajunge la destinație, îi așteaptă cea mai mare provocare: ultimul kilometru de la autostradă până la parcul eolian, cele trei camioane trebuie să îl parcurgă în marșarier pe un drum pietruit. Șoferii și-au parcat furgonetele într-o parcare de lângă șosea și însoțesc camioanele pe jos. În ciuda frigului, bărbații mânuiesc fără probleme telecomenzile pentru punțile remorcii. Ei parcurg centimetru cu centimetru drumul îngust spre parcul eolian. Mersul înapoi mai durează încă o oră. Farurile luminează zona viitorului parc eolian. Numai după câteva discuții, Marko află unde va parca autotrenul în această noapte. Descărcarea se face a doua zi.

„Te bucuri la final, când traseul a fost parcurs și palele au ajuns întregi la destinație, spune el. Dar până să ajungă toate cele 18 pale în parcul eolian, mai durează câteva nopți. Numai după aceea se întoarce echipa înapoi în Finlanda.

Fotografii: Sebastian Vollmert
Video: Martin Schneider-Lau