Transport la fața locului: camioanele de la Mercedes‑Benz fac flota Mascio și mai eficientă

Economie & logistică

Bine configurat.

Tehnica modernă este indispensabilă pentru lucrul pe șantiere de anvergură – Stefano este convins de acest fapt și astfel contează pe Actros. Chiar și un autovehicul de model Edition 1 face acum parte din flotă.

Noul Actros: Modelul Edition 1 este steaua flotei Mascio.


De la sectorul de cale ferată de mare viteză Bologna-Florența până la noul viaduct Polcevera din Genova, pentru autostrada A10 – grupul Mascio, care provine din Mornico al Serio din provincia Bergamo, a participat la majoritatea proiectelor de anvergură importante, care au prins viață în Italia în ultimii 20 de ani. Întreprinderea a fost fondată în 1972 de către Domenico Mascio în Molise, având ca activitate exploatarea și transportul materialelor de construcții.


Întreprindere de familie: Daniele, Stefano, Emilio și Domenico Mascio (de la stânga).


Momentul de cotitură a avut loc în 1998, atunci când Stefano, fiul lui Mascio, a hotărât să se concentreze pe proiecte de anvergură, începând cu lucrări de terasament pentru sectorul de cale ferată de mare viteză din regiunea Toscana–Emilia Romagna. În anii care au urmat, odată cu implicarea fraților Emilio, Daniele, Paola și Marco, domeniul de activitate al întreprinderii s-a extins în permanență. S-au adăugat proiecte, cum ar fi autostrăzi sau piste de decolare și aterizare pentru aeroporturi. 

Întreprinderea inițială s-a transformat într-un grup, care astăzi cuprinde patru firme: Moviter, Traspoter și Beton Trasporti pentru transport, precum și Mascio Service pentru întreținerea autovehiculelor. „Astăzi 80 la sută din cifra noastră de afaceri provine din proiecte de anvergură, pentru care lucrăm cu preponderență în Liguria, în Piemont și în Lombardia”, explică Stefano Mascio și adaugă faptul că momentan grupul este activ pe cele mai importante șantiere din nord-vest.


Printre acestea se numără construirea viaductului Polcevera al autostrăzii A10, celui de-al treilea pasaj de cale ferată și liniei 4 a metroului milanez. „Pentru a putea deservi mai bine șantierele din Liguria și Piemont, am deschis de curând în Novi Ligure o nouă locație pentru aproximativ 60 de autovehicule.” 

Grupul Mascio își desfășoară activitatea de transport cu o flotă proprie. Grupul dispune de peste 120 de capete tractoare, 30 de betoniere și pompe de beton. „Utilizarea autovehiculelor moderne, futuriste din punct de vedere al tehnologiei, este indispensabilă, dacă se urmărește câștigarea contractelor pentru proiecte de anvergură”, susține Stefano Mascio. „Clienții așteaptă de la furnizorii de servicii de transport în special servicii de încredere și siguranță pentru șoferi și pentru personalul care activează pe șantiere.”


Noua generație de camioane întărește flota.

Odată cu primele achiziții de autovehicule, Actros a devenit parte a grupului Mascio – 15 capete tractoare, printre care și un model Edition 1. La volanul acestui model exclusivist: Daniele Mascio, care în întreprindere se ocupă de flota de autovehicule și de șoferi. „Pentru a evindeția și mai puternic combinația de culori exclusivă a modelului Edition 1, am reprodus aceastp combinație și pe semiremorcă. Utilizăm acest trailer pentru diferite lucrări, cum ar fi, de exemplu, pentru livrarea materialelor de aditivare și pentru asfaltarea drumurilor și piețelor”, explică Daniele Mascio, care conduce el însuși modelul Edition 1. 

„Acordăm atenție deosebită siguranței șoferilor și personalului de pe șantiere. Din acest punct de vedere, MirrorCam reprezintă un progres semnificativ. La drum, asistă șoferul pentru a aprecia distanțele. Iar la efectuarea manevrelor, odată cu comutarea pe regimul de manevrare la parcare permite o vizibilitate mai bună.”

Mascio a instalat pe toate semiremorcile și pe toate betonierele câte o cameră spate fără fir care, în combinație cu MirrorCam, oferă o vizibilitate aproape completă pentru ceea ce se întâmplă în jurul camionului respectiv. Un alt accesoriu pe care întreprinderea l-a introdus pentru toate autovehiculele, este extinctorul. „Pentru camioanele noastre nu se impune acest extinctor, însă șoferii noștri au utilizat deja extinctorul în anumite situații în care au întâlnit pe drum alte autovehicule care erau în flăcări.”

În ceea ce privește viitorul întreprinderii, Stefano Mascio este optimist: „Estimăm pentru acest an o creștere cu 30 la sută a cifrei de afaceri și pentru anul 2021 o creștere cu încă 20 la sută”, afirmă antreprenorul.


Fotografii: Michele Latorre

7 comentarii