Noul Drum al mătăsii – în Kazahstan

Autoritățile cazace ne-au eliberat o aprobare specială, cu care putem traversa Kazahstanul chiar și fără numere de înmatriculare valabile. Noi părăsim Almaty. Chiar direct lângă ruta noastră trece gardul de frontieră cazacă-kirghiză. El împarte pășunile întinse mărginite pe o distanță de aprox. 2.400 de kilometri de munții Tian-Schan cu piscurile înzăpezite pe tot parcursul anului.

La un șașlâc servit la un popas.

Odată cu coborârea serii, în sfârșit facem o pauză la un popas "încăpățânat": pe partea dreaptă și stângă a străzii stau containere de vapor, din care restaurante și magazine mici oferă produse de oaie de toate felurile. Șosete, geci de piele, carne și multe altele. Oile sunt sacrificate chiar în fața magazinelor, iar din carnea lor imediat este preparat șașlâc. La acesta se adaugă lipie, salată de roșii și ceapă – este foarte delicios.

Totuși, toaleta restaurantului este o improvizație din scânduri direct pe câmpul liber. S-ar mai putea munci la ea! Mai mergem încă puțin până la orașul Taras, unde într-un loc de parcare păzit ridicăm tabăra noastră de noapte. 

Timpul trece.

Ora 6:00. Ne spălăm ca pisicile, după care urmează omleta și cafeaua. Părăsim locul de parcare. Dacă dorim să respectăm orarul, atunci nu mai putem pierde timpul. Am părăsit orașul Taras și mergem mai departe către vest. La Schymkent părăsim ruta est-vest și virăm către nord. Tăblițele deja anunță orașul rusesc Samara – deși până acolo sunt 2.163 de kilometri.

Duș rece ca gheața.

În această regiune pășunile pentru vite par nesfârșite. Ciobanii și caii însoțesc turmele uriașe de oi și vaci. La o distanță mai mare de noi, o caravană de cămile trece pe lângă noi. Caii traversează strada iar și iar. Noi nu ne asumăm niciun risc și renunțăm la dreptul nostru de prioritate.

După-masa ne oprim la un popas micuț și ne înfruptăm din brânza, salamul și lipia adusă cu noi. Pentru desert mâncăm pepeni cumpărați direct de la un țăran aflat pe cealaltă parte a autostrăzii cu mai multe benzi. O trecere de pietoni ne trece dincolo „în siguranță“. Până la destinația zilei din Qysylorda mai sunt 400 de kilometri.

La apusul soarelui ajungem la orașul-fortăreață de odinioară Qysylorda. La popas se poate face duș pentru o sumă echivalentă cu un Euro. Apa este rece ca gheața – iar mai târziu căldura din cabinele autocamioanelor echipate cu sisteme de încălzire staționară este binevenită.

Temperaturi în jurul punctului de îngheț.

Dimineața ne întâmpină cu temperaturi în jurul punctului de îngheț, dar și cu un răsărit fantastic. După o deplasare de mai multe ore prin stepa cazacă, ajungem la zona cu acces interzis din jurul cosmodromului Baikonur.

Cel mai mare centru spațial din lume a fost folosit în perioada sovietică, iar acum este închiriat de Rusia. Pătrunderea în zonă este permisă doar cu autorizație specială. Pentru 50 de Euro, un șofer de taxi ne oferă o cursă la Baikonur. Trebuie să economisim timpul, așa că refuzăm oferta. 

Un lac fără apă.

Într-un sat din mijlocul stepei localnicii ne fac cu mâna, pentru a ne vinde pește uscat. O privire pe hartă, ca să ne dăm seama: noi trecem în partea de nord a lacului Aral. Cândva era a patra cea mai mare apă continentală din lume,dar între timp s-a transformat în cea mai mare parte într-o suprafață stearpă și uscată. Dacă pe hartă nu ar fi marcat niciun lac, atunci cu siguranță că nu am putea presupune existența sa în acest ținut.

Mai înaintăm câteva ore, până când asistentul pentru menținerea benzii semnalizează repetat cu un bâzâit. Este un semn clar pentru a lua o pauză pentru ziua de astăzi și de a căuta un adăpost pentru noapte.

Înainte către graniță.

În timpul nopții au apărut niște "vecini". Au trecut pe lângă noi mai multe familii din Kârgâzstan. Autovehiculele, printre care și un Mercedes-Benz Vito, par ca niște animale de povară care transportă munți de bagaje pe spinare. În Germania asta s-ar numi supraîncărcare și asigurarea insuficientă a încărcăturii, în Kazahstan nu este nicio problemă. Familiile au lucrat în Rusia și acum se întorc cu toate catrafusele acasă, în Kârgâzstan.

Plecarea. Drumul devine drum cu două benzi, iar starea lui se înrăutățește din ce în ce mai mult. Pe banda din sensul opus, un autocamion vechi a alunecat pe pantă. Șoferul a putut părăsi autovehiculul prin parbrizul distrus și acum el vorbește prin telefon. Cu siguranță că va trece ceva vreme până la sosirea ajutoarelor. Dar noi putem să ne continuăm drumul liniștiți.

Fotografii: Eberhard Joos