Domul din Hamburg: în culisele celui mai mare festival din nord
Reportaj
Carusele de modă veche, adrenalină și cele mai noi și nebune instalații și delicatese colorate: În Domnul din Hamburg istoria și modernismul se îmbină pentru a oferi distracții atemporale. Acest lucru est posibil datorită unui număr mare de mâini harnice și camioanelor performante Mercedes-Benz.
„Indiferent că e zi sau noapte, indiferent că plouă sau ninge, afacerea este mereu pe primul loc.“
– Gino Schütze, artist la Domul din Hamburg
În doar câteva zile, copii și adulți vor chiui de bucurie și vor savura bunătăți. În jurul chioșcurilor colorate și a caruselelor va pluti aroma de vată de zahăr, migdale coapte și cârnăciori. Hituri noi și vechi se vor amesteca cu vocile crainicilor, strigătele pasagerilor și scârțâitul anvelopelor mașinuțelor bușitoare pentru a crea un sunet unic.
Însă până când toate afacerile și atracțiile pentru Domul de iarnă din Hamburg vor fi gata amplasate în Heiligengeistfeld din St. Pauli, mai este mult de muncă. Cele 250 de trupe de artiști au timp două săptămâni pentru a transforma promenada lungă de 1,6 kilometri într-o aventură pentru cei mari și cei mici.
Cai putere în acțiune.
Cu patru zile înainte de începerea festivalului, Gino Schütze și tatăl său Rudolf, împreună cu cei cinci angajați români sunt ocupați până peste cap. În cea de-a treia zi de construcții, părți mari din trenulețul groazei, lat de 30 de metri și etajat sunt deja în picioare, însă în interior echipa mai are încă multă treabă. Și după ce totul va fi în picioare, artiștii mai trebuie să îngrijească și să curețe numeroase piese și să înlocuiască lămpile defecte. „Să nu avem nimic de făcut nu se întâmplă practic niciodată“, povestește Gino.
Indispensabile pentru construcția „Castelului Dracula“ sunt pentru afacerea de familie cele trei camioane Mercedes-Benz galbene, cu platformele și macaralele lor, care pot ridica până la 870 de kilograme, precum și cele patru remorci pentru camioane. La fel ca mulți alți artiști, și familia lui Gino se bazează pe autovehiculele cu stea: „Am avut dintotdeauna Mercedes, în trecut modelul 320 cu 10 și 26 de cilindri.“ Astăzi avem un 1850 SK, un 1848 SK (ambele an de fabricație 1994) și un 1735 SK (an de fabricație 1990). „Aceștia sunt caii noștri de povară. Sunt ceva mai vechi, dar întreținute excelent“, spune cu mândrie tânărul în vârstă de 32 de ani.
Același lucru este valabil și pentru trenulețul groazei, care a fost construit manual în 1975 de o firmă producătoare de carusele, dar care a fost între timp revopsit și modernizat. Iar acasă în Oberhausen, în hala familiei – dezasamblat – se mai găsește încă cel mai vechi trenuleț al groazei ambulant din Germania, din anul 1923.
Teama ca amuzament: „Castelul Dracula“.
Artiști și fani Mercedes de multe generații.
Familia Schütze se află deja la cea de-a șaptea generație care operează trenulețele groazei, cu care călătoresc între Flensburg și München. „Am fost chiar și în Luxemburg“, subliniază Gino. Viața pe drumuri este ceva obișnuit pentru această familie. Ce înseamnă acest lucru, se învață deja de la vârste fragede: În copilărie, Gino a schimbat uneori școlile chiar și o dată pe săptămână. „Acest mod de viață unește și de mic ești crescut să devii șef“, spune Gino și completează cu un zâmbet larg: „Subordonarea este destul de dificilă pentru mine.“
O educație clasică pentru a deveni artist nu există. De acest aspect se ocupă de cele mai multe ori, ca și în cazul său, părinții. „Știi să faci câte puțin din toate, dar noi cumva ne pricepem la de toate, de la sisteme electrice la motoare și role și până la roți dințate.“Gino vorbește chiar și puțină română, pe care a învățat-o singur, de dragul angajaților săi. O altă meserie decât cea de artist nu și-ar putea imagina: „Să faci oamenii fericiți, să fii mereu în alt oraș și să faci mereu ceva nou este destul de distractiv.“ Și nu numai de aceea, el și soția sa, care provine de asemenea dintr-o familie de artiști, că fiica lor în vârstă de patru ani, va continua la un moment dat tradiția familiei.
Piraterie romantică în St. Pauli.
Și Wilfried Voß din Lüneburg a fost predestinat meseriei de artist încă din leagăn – cu tot ce ține de asta: „Am fost la cel puțin 100 de școli.“ În tinerețe și-a dorit mai întâi să devină decorator, dar apoi și-a schimbat totuși părerea, „pentru a se privatiza“, așa cum se spune între artiști. Atunci când Wilfried avea 22 de ani, fratele lui și cu el și-au dorit să cumpere neapărat un carusel propriu. Însă nu aveau banii pentru așa ceva, iar tatăl lor se împotrivea. Dar până la urmă au reușit totuși să convingă un bancher să le acorde creditul necesar pentru „Covorul zburător“.
Tradiție de familie cu stea.
Între timp, la vârsta de 66 de ani, tatăl a trei copii adulți, dintre care cei doi fii sunt de asemenea artiști, operează între timp patru baruri. „Și chiar dacă fiica mea este ‘privatizată‘, la sfârșit de săptămână ne ajută și ea“, subliniază Wilfried. Cu barul „Zum Störtebeker“, care se află vis-à-vis de rulota cu gogoși a fratelui său, ei duc mai departe tradiția de „nomazi“ de șase generații a familiei lor.
De asta ține și afinitatea lor pentru Daimler: „Deja de 50 de ani avem astfel de autovehicule, am avut un model 180 Ponton, un Strich-8 și apoi modelele 190, 200, 220, 300 și 280“, povestește Wilfried. În plus, în garajul său se mai găsește un model SL Pagode în stare impecabilă (an de fabricație 1969). Însă vrea totuși să demonteze clișeul conform căruia artiștii au autovehicule mari, cu stea: „În afară de modelul Pagode, toate autovehiculele noastre trebuie să muncească.“ Într-adevăr, la Dom este greu de găsit un autovehicul care să aparțină unui artist și să nu aibă dispozitiv de remorcare. Wilfried: „Aici, autovehiculele mari nu sunt pentru epatare, ci pentru muncă.“
Indispensabil: modelul 814 LK.
Și camionul său albastru 814 LK, vechi de 23 de ani, dar foarte bine întreținut, cu cei 136 CP ai săi trebuie să muncească, atunci când transportă mobilierul barului său „Zum Störtebeker“, care cântărește în total 18 tone, la festivalurile din nordul Germaniei. Iar să stea pur și simplu fără să facă nimic, asta Wilfried nu-și poate imagina: „Timp liber nu prea există pentru noi.“ Tocmai a trebuit să înlocuiască 170 de lămpi cu LED. Iar după asamblare, totul trebuie curățat, atât în interior, cât și în exterior, fiecare pahar trebuie spălat și fiecare suprafață trebuie ștearsă. Însă seara, atunci când Wilfried stă în fața barului său, în lumina miilor sale lămpi cu LED, privirea sa se luminează cel puțin la fel de intens.
„Aici, autovehiculele mari nu sunt pentru epatare, ci pentru muncă.“
– Wilfried Voß, artist la Domul din Hamburg
Profilul Domului din Hamburg.
Domul din Hamburg face parte, împreună cu Biserica Sf. Mihail, Elbphilharmonie și strada Reeperbahn dintre reperele orașului hanseatic. De trei ori pe ani, pentru câte patru săptămâni, cel mai mare festival din nord este găzduit pe Heiligengeistfeld, atrăgând mulțumi de vizitatori: În 2016 aproximativ 7,5 milioane de oameni au participat la Domul din Hamburg, care constituie astfel un factor economic semnificativ. Caruselele, chioșcurile cu tombole, bufetele și barurile, precum și alte atracții reprezintă baza existenței pentru circa 250 de afaceri ale unor artiști, cu un număr total de peste 2.000 de angajați. Companiile, de cele mai multe ori mici sau medii, reprezintă sursa de venit pentru familiile de artiști, adesea de mai multe generații.
Acest iarmaroc își are originile în turnirul din Catedrala Sf. Maria din Hamburg. Deja în secolul al 11-lea era tradiție ca, atunci când vremea în Hamburg era urâtă, neguțătorii ambulanți să caute adăpost în capelele din Dom – era „Vremea Domului“. Din 1900 locul de organizare este câmpul Heiligengeistfeld din St. Pauli, cu o suprafață de 20 de hectare.
Frumos și în întuneric: Spectacolul de lumini de pe Heiligengeistfeld.
Fotografii: Christoph Börries
Comentariu
Pentru a adăuga un comentariu, te rugăm să te autentifici.
1 comentariu