Piloţi de curse la limită – European Truck Racing Championship

Reportaj

Pilot de curse de camioane.

Cu Norbert Kiss pe circuitul din Spielberg – la drum cu echipa Tankpool24 Racing.


Acceleraţia împinge corpul lui Norbert în scaunul de curse – Actros iese de pe pit lane. Comutare – viteza a treia. În apropierea virajului de start, corpul i se apleacă în faţă, sprijinit în centură – pentru ca imediat să fie împins din nou în scaun, sub efectul vitezei. Acceleraţie maximă până la al doilea viraj, viteza a patra. Cei 1 050 CP propulsează camionul de curse Actros la deal. În virajul Jochen-Rindt, se scurg primii stropi de transpiraţie pe sub costumul de curse. Nu doar din cauza căldurii din cabină – senzaţiile puternice se resimt considerabil. Pulsul creşte. Ce putere! Norbert se concentrează acum pe următorul viraj, forţa centrifugă îi propulsează capul şi corpul într-o parte sau alta în scaunul de curse. Iar şi iar, acelaşi sentiment: acum o să zboare camionul din virajul acesta blestemat.

Însă abia mâine lucrurile devin cu adevărat serioase. „Atunci vom şti unde ne situăm”, declară Norbert Kiss, pilot de curse de camioane pentru echipa Tankpool24. Şi adaugă ca explicaţie: „Suntem la Spielberg. Aici, poziţia de start este extrem de importantă, având în vedere că acest circuit măsoară doar 2,1 kilometri”.Norbert, care şi-a scos între timp casca, îşi şterge faţa cu cagula. Camionul din spatele lui scoate un fluierat puternic din cauza suprapresiunii din sistemul de frânare. Apa de răcire de la frâne curge pe asfalt, traversând boxa. Camionul de curse consumă pe pistă aproape de două ori mai multă apă decât motorină.


Pentru a permite poziţionarea camioanelor, spoilerul faţă al modelului Actros trebuie îndepărtat temporar.
Pentru a permite poziţionarea camioanelor, spoilerul faţă al modelului Actros trebuie îndepărtat temporar.

Echipa Tankpool24 Racing are deja în spate două zile de muncă asiduă: deja de joi, înainte de cursă, echipa a ajuns pe Red Bull Ring în localitatea austriacă Spielberg. De atunci, se aud necontenit şurubelniţele cu acumulatori. „Cu toţii cunosc procedurile, chiar dacă ultima cursă a avut loc acum şapte luni pe circuitul Le Mans”, declară şeful echipei Markus Bauer. El desface chinga fixată pe roata spate a camionului de curse. Motorul camionului cu numărul 24 este turat. Cei 772 kW ai OM 460 zguduie padocul. Primii fani care se plimbă printre boxe privesc admirativ în direcţia camionului Actros. Camionul coboară lent de pe rampa trailerului. E nevoie de ore bune pentru a ridica boxa şi pentru a aşeza uneltele şi piesele de schimb la locul lor bine stabilit. Mecanicii tot montează şuruburi până la ora 23.00: trebuie schimbată turbina de supraalimentare la Actros.

Cursa de la Spielberg deschide sezonul. Markus Bauer: „După sezonul trecut, am golit complet trailerul. Dacă lipseşte ceva, avem o problemă.” În definitiv, echipa se află acum la 600 kilometri distanţă de baza din Nürtingen. „Aceasta e una dintre sursele de emoţie la începutul sezonului.” Aproape la fel de palpitant este dacă cele două camioane ale Tankpool24 vor reuşi să fie printre cele mai rapide la această primă cursă. Ambele au fost echipate în iarnă cu motoare noi. Capacitate cilindrică 12 800 centimetri cubi, cuplu de 5 500 Nm. În spatele cabinelor, tronează impresionant cele două motoare cu şase cilindri în linie – însă nici concurenţa nu stă degeaba.



De şase ani în camionul de curse.

Norbert soseşte la cursă din ţara sa natală, Ungaria. El participă la curse de doisprezece ani. Mai întâi autoturisme, ulterior camioane. „Cursele de camioane m-au fascinat din prima. Se împlinesc deja şase ani de când fac asta”, spune el şi bate de sus în capitonajul lateral al camionului său Actros. Până acum, a obţinut de două ori titlul de campion european.

În timpul sezonului, echipa se întâlneşte periodic. Cursele sunt programate la interval de câteva săptămâni. Iarna avem mai puţine ocazii de a ne reuni. „Eforturile depuse de echipă pentru noi aici, dar şi în restul anului, sunt cu adevărat senzaţionale. Să nu uităm că toţi au şi locuri de muncă obişnuite”, declară Norbert, urcă în Actros şi discută despre inovaţii cu mecanicul Stefan Honens.



Între timp, cursele au devenit principala sa sursă de venit. În ultimii ani, a reuşit să atragă şi câţiva sponsori. Şeful de echipă Markus: „În ceea ce priveşte sponsorii, întreaga echipă a făcut un pas important în ultimii doi ani. Desigur, acest lucru înseamnă că trebuie să avem performanţe pe măsură.”

În echipă lucrează 16 persoane şi cu toţii îşi sacrifică timpul liber pentru această pasiune. Markus, de exemplu, este director de vânzări al diviziei de autovehicule utilitare de la Mercedes-Benz şi participă la Campionatul European de Curse de Camioane de aproape 20 de ani.

Lângă camion, Norbert discută reglarea optimă a camionului cu André Kursim, cel de-al doilea pilot din echipă, şi cu Stefan. Nimeni nu e încântat de ploaia care începe să cadă. La turele de probă au avut cu toţii anvelope vechi, încă nu era momentul pentru camion să arate ce poate. „Pe o astfel de vreme şi cu un cuplu de 5 500 Nm – lucrurile pot deveni cu adevărat amuzante“, spune Markus. Cu o grimasă în colţul gurii, aruncă o privire spre pneurile din spate, din care iese fum. Organizatorii anulează ultima tură de încălzire. Pista este prea udă.


„Eforturile depuse de echipă pentru noi, aici sunt de-a dreptul senzaţionale”

Norbert Kiss, pilot la Tankpool24 Racing


„Arată bine:” Norbert (costum negru) şi André (faţă s.) discută cu echipa despre reglarea optimă a camionului.
„Arată bine:” Norbert (costum negru) şi André (faţă s.) discută cu echipa despre reglarea optimă a camionului.
Două camioane pe pit lane: André şi Norbert la încălzire. Ambele camioane se aliniază la start cu motoare noi.
Două camioane pe pit lane: André şi Norbert la încălzire. Ambele camioane se aliniază la start cu motoare noi.
Markus Bauer (m.) şi Stefan Honens (s.) discutând cu organizatorii cursei. „În condiţii de ploaie, la un cuplu de 5500 Nm lucrurile pot deveni amuzante”
Markus Bauer (m.) şi Stefan Honens (s.) discutând cu organizatorii cursei. „În condiţii de ploaie, la un cuplu de 5500 Nm lucrurile pot deveni amuzante”

În câteva clipe, la 100 km/h.

Sesiunea de calificări din ziua precedentă: „Norbi, e totul în regulă la tine?”„Norbi”, aşa cum îl numesc cu toţii, nu are nicio problemă cu conversaţiile banale. Doar că nu acum. Acum, bărbatul de 32 de ani e concentrat doar pe cursa care urmează. Îşi ia casca de pe una din aripile din spate, şi-o aşază pe cap, ridică uşor bărbia şi închide energic catarama. În timp ce îşi trage mănuşile, merge înainte în direcţia cabinei – şi răspunde totuşi la întrebare: ridică degetul mare de la mâna dreaptă.



Stefan, care păstrează legătura radio cu Norbert şi pe durata cursei, îi întinde volanul. Motorul este turat. Încă un gest de confirmare că totul este în regulă. Norbert porneşte - mai întâi precaut, pentru a ieşi de pe pit lane. Viteza a doua, acceleraţie până înainte de virajul de start. Viteza a treia, viteza a patra. În câteva clipe, are deja peste 100 km/h. Înainte de cel de-al doilea viraj frânează puternic, pentru ca apoi să apese din nou pedala de acceleraţie. 160 km/h. De aici, camioanele sunt blocate. Virajul Jochen-Rindt, virajul RedBull-Mobile – şi s-au terminat cei 2,1 kilometri. „Merge bine”, spune el, după ce a mai parcurs câteva ture.

La final, Norbert se situează pe poziţia a opta la start. Diferenţele faţă de cei calificaţi înaintea sa sunt minime. În cea mai rapidă tură, a înregistrat cu puţin peste 65 de secunde.

„Totul în regulă”, spune Markus. „Putem să facem faţă la vitezele de aici. Asta ne doream să ştim. Din păcate nu suntem chiar în faţă. Însă abia atunci când suntem cu o secundă mai lenţi, ni se confirmă cu adevărat că trebuie să schimbăm ceva. Cu acest loc la start am avut pur şi simplu ghinion.” La final, Norbert acumulează 16 puncte la Spielberg, încadrându-se la mijlocul clasamentului. Aşadar, totul este în regulă în acest sezon. La cum arată lucrurile, Norbert poate fi absolut încrezător. 


Fotografii: Bernhard Huber
Video: Martin Schneider-Lau

3 comentarii