25 metri, 60 de tone: Maik Jacobsen în drum spre Suedia în Actros 2563

Reportaje

Tur frumos al Suediei.

De două ori pe săptămână Maik Jacobsen transportă spre Suedia fier vechi cu autocamionul extralung agabaritic – la volanul noului Actros 2563.


În spatele parbrizului noului Actros al lui Maik Jacobsen, se află o plăcuţă cu o inscripţie obraznică: „Viaţa e prea scurtă să conduci autocamioane banale!” S-ar putea interpreta ca dovadă de aroganţă. Dar în cazul lui Maik, afirmaţia care denotă siguranţă de sine are o doză foarte mare de adevăr. Or, Maik conduce noul Actros 2563 de 460 kW. Și în plus, dincolo de motorizarea de top, dimensiunile și clasa de greutate a trailerului susţin mesajul autocamionului către lume: o lungime de 25,25 metri și o greutate totală admisă de 60 de tone.

De două ori pe săptămână, Maik pornește din Flensburg cu autocamionul extralung și agabaritic, pentru a transporta metale reciclate pentru angajatorul său Nord-Schrott prin Danemarca și până la turnătorii din Suedia. La întoarcere adună fier vechi de la diferiţi comercianţi din Suedia. Nord-Schrott îl prepară în Flensburg și îl revinde apoi. Astfel cercul se închide.


Șoferul Maik Jacobsen dă atenţie calităţii fierului vechi care trebuie transportat.


Cu 60 de tone pornind întâi de la Padborg.

Germania permite, pe anumite rute, circulaţia autocamioanelor cu lungimea autocamionului lui Maik. Cu toate acestea nu se admite o greutate de 60 de tone cât cântărește autovehiculul împreună cu cele trei containere și care este admisibilă însă pe drumurile din Danemarca și Suedia. Pentru acest motiv, pe primii zece kilometri până la graniţa cu Danemarca, Maik are nevoie de ajutorul unui coleg.

Acesta preia transportul a două containere cu un trailer convenţional până la Padborg. Maik conduce noul Actros în urma colegului cu cel de al treilea container și cu un așanumit dolly remorcat cu cablu. Acest agregat cu două osii produs de HFR din Danemarca va forma mijlocul autocamionului XXL al lui Maik și va conecta semiremorca la cele două containere și la autotractor.



Pe un loc de parcare din Padborg, Maik cuplează printr-o manevră de virare rutinată dolly-ul și semiremorca – iar acum poate începe adevărata călătorie. Iar aceasta este incredibil de frumoasă și în parte, spectaculoasă: În Danemarca, geamurile cabinei șoferului permit mereu vederea spre Marea Baltică. În Suedia îl așteaptă drumuri nesfârșite prin păduri deluroase.

Rută spectaculoasă.

După o oră bună, Maik ajunge la Fredericia, podul care trece peste Micul Belt și care leagă Jutland de insula Fionia. De aici, într-o oră și jumătate ajunge la cea mai spectaculoasă clădire a rutei: Storebæltsbroen. Se apropie ploaia atunci când Maik ajunge la impunătoarea construcţie de pod cu o lungime de 14 kilometri. Cu toate acestea, se poate vedea o fâșie îngustă de cer albastru. Pentru ca prin Micul Belt să poată trece nave maritime mari, în estul trecătorii s-a construit cel mai lung pod suspendat din Europa, cu o lungime de 2.694 metri și cu deschiderea principală de 1.624 metri.


Un așanumit dolly produs de HFR din Danemarca formează mijlocul gigaliner-ului lui Maik și preia semiremorca cu două containere.
Un așanumit dolly produs de HFR din Danemarca formează mijlocul gigaliner-ului lui Maik și preia semiremorca cu două containere.
Containerele trebuie transportate cu două autocamioane până pe partea daneză, unde se permite circulaţia gigaliner-elor de 60 de tone pe anumite rute.
Containerele trebuie transportate cu două autocamioane până pe partea daneză, unde se permite circulaţia gigaliner-elor de 60 de tone pe anumite rute.

În pofida celor 60 de tone, Actrosul lui Jacobsen reușește să urce rampa spre podul suspendat cu 80 la oră. „Din punctul meu de vedere, un motor puternic este cel mai important la aceste transporturi”, consideră Maik. „În Danemarca și Suedia aproape nici nu există ambuteiaj. Aceasta înseamnă că atingem viteze medii mari și putem să includem în circuitele noastre și destinaţii situate sus în nord”

Putere mare avea și modelul predecesor. Maik este obișnuit cu aceasta. Din iarnă, el conduce însă noul Actros care, printre altele cu MirrorCam și Multimedia Cockpit are de oferit și alte puncte de atracţie.


„Este o chestiune de voinţă și de disciplină.”

– Maik Jacobsen


Statement: Noul Actros 2563 al lui Maik cu 460 kW, o lungime de 25,25 metri și o greutate totală admisă 60 de tone sigur nu intră în această categorie.


Șofat relaxat în Suedia.

Lui Maik îi place cel mai mult la noul său instrument de lucru sistemul îmbunătăţit Predictive Powertrain Control. Acest sistem inteligent de comandă a tempomatului și a transmisiei se poate folosi acum și în transportul transfrontalier. „Acest lucru mă ajută în special pe drumurile din Suedia, pe care pot să conduc acum relaxat cu tempomatul.” povestește Maik.

„Sistemul știe deja în avans când urmează o plăcuţă de intrare în localitate și reduce viteza. Când ies apoi din localitate, acesta accelerează autocamionul în mod automat până la viteza setată – pur și simplu minunat!”



Șoferul Nord-Schrott adoră cursa prin Danemarca și Suedia inclusiv datorită mentalităţii oamenilor pe care îi întâlnește pe drum. Prima pauză o face într-un loc de popas cu puţin înainte de Copenhaga pe insula Zeeland. Comandă rutinat o„friskbrygget kaffe”. A învăţat daneza la cursuri de seară și o vorbește ușor. „Este o chestiune de voinţă și de disciplină” spune Maik. Poate ar trebui să comande plăcuţa cu „autocamioane banale” și în limba daneză. Traducerea nu ar fi nicidecum o problemă: „Livet er alt for kort for at køre rundt i tarvelige lastbiler!”


Podul peste Micul Belt este primul dintre cele trei poduri pe drumul spre Suedia.


Fotografii: Christoph Börries

9 comentarii