Arocs se dovedește extrem de rentabil pentru compania Devagro

Economie și logistică

A construi mai eficient.

Devagro și-a propus să impună noi standarde prin utilizarea betonului ecologic. Iar Arocs se încadrează perfect în această filosofie.

Complex. Arocs se descurcă perfect în slujba companiei Devagro chiar și când este echipat cu o pompă de turnare a betonului.


Un beton fără apă și ciment? Chiar este posibil, iar rețeta este mai ecologică în comparație cu metoda convențională de preparare a betonului. Producătorul Devagro a denumit acest material inovator, ECO2beton, produsul se obține în noua locație de producție cu o suprafață de zece hectare din Leie în Desselgem, acolo unde autovehiculele Arocs sunt o imagine absolut obișnuită. „Acest nou tip de beton ar putea marca o schimbare radicală la realizarea tuturor lucrărilor de infrastructură“, explică Ignace Degezelle, care administrează împreună cu fiii săi Yves și Xavier afacerea de familie.

În cazul ECO2beton apa este înlocuită cu un gel ce asigură o consistență foarte bună ceea ce permite o dimensionare cu 20 procente mai redusă. Cimentul este înlocuit cu un geopolimer, care este compus din beton granulat reciclat. Deoarece acest procedeu permite renunțarea la piatra de var care în timpul procesului de descompunere eliberează o cantitate însemnată de CO2, produsul ECO2beton se dovedește extrem de ecologic. La asta se adaugă faptul că materialul de construcție nu conține acizi și poate fi folosit fără probleme și în agricultură și industria alimentară.



Devagro este un acronim din „Degezelle“, „Vanden Buverie“ și „Grondwerken“. Ce înseamnă asta? Ignace Degezelle și-a dezvoltat compania împreună cu socrul să care a lucrat și înainte în domeniul de construcții. Din concern mai fac parte Devarec, Devamix, BSV (Bodem Sanering Vlaanderen) și GR Westkust. Celelalte domenii de activitate ale concernului Devagro, înființate în 1989, au rezultat din activitatea de bază desfășurată de compania mamă.

„Devarec a luat naștere în 1994 pentru că dacă ne doream să realizăm lucrări de interes public, trebuia să ne adaptăm și prețurile, nu reușeam să oferim prețuri mici la licitații decât dacă preluam noi procesul de reciclare”, a explicat Ignace Degezelle. „În anul 2000 am înființat companiile Devamix și BSV pentru lucrările de scanare ale solului, de fapt am construit o stație de igienizare a solului în Harelbeke. Pentru a ne putea îndeplini cu succes activitățile și în partea de vest a regiunii Flandra, am preluat în 2004 compania GR Westkust.”

Devarec Eco2, companie înființată anul trecut, se dorește să devină un etalon pentru ceea ce înseamnă concernul Devagro. Produsul ECO2beton, conceput de această firmă, impune noi standarde în ceea ce privește durabilitatea construcțiilor. „Este vorba despre o analogie la așa numitele case ecologice - Energie Neutraal, pe scurt BEN. Pe lângă rezultate mai bune în privința CO2, noul beton este mai puțin supus uzurii ca urmare a pătrunderii apei“, accentuează Ignace Degezelle.



Pentru  Devagro gândirea în perspectivă este o chestiune de onoare: Pe acoperișul clădirii sunt montate panouri solare și nici alegerea noii locații lângă Leie nu a fost pură coincidență. „Desselgem se află lângă viitoarea magistrală Schelde-Seine. Imediat după inaugurarea noii magistrale, Leie va fi accesibil cu vapoare de până la 4.500 tone în loc de 2.500 tone cât este astăzi, astfel că vom putea renunța la numărul de camioane de pe șosea pentru a ne transporta materialele de construcție“, a explicat Ignace Degezelle. Firma sa organizează anual transporturi fluviale de 300.000 - 400.000 tone pentru că din punct de vedere ecologic și logistic se dovedește cea mai bună alegere. În plus după introducerea taxei de drum, Devagro economisește cu adevărat bani prin transportul fluvial.

„Desigur că și consumul redus al unui Arocs joacă un rol important în cadrul companiei noastre“, continuă Ignace Degezelle. Devagro a hotărât încă de la bun început să opteze doar pentru autovehiculele Mercedes. „Când mi-am început activitatea în domeniul de construcții eram inginer textil și socrul meu mi-a dat un sfat foarte bun:‚Utilajele și autovehiculele sigure și de încredere joacă un rol important. De aceea optează întotdeauna pentru Mercedes-Benz și Ghistelinck Autobedrijven.‘ O recomandare pe care am luat -o întotdeauna în serios“, zâmbește Ignace Degezelle. Pentru el concesionarul din Flandra de Vest este cel mai bun garant că va putea oferi servicii de calitate. El știe: „Când un camion nu este funcțional, asta poate periclita activitatea de pe un șantier întreg.“ Compania își schimbă autocamioanele după patru până la șase ani – chiar și după această perioadă valoarea lor reziduală este încă mare.


Calitățile excelente ale Arocs pe teren accidentat sunt un aspect esențial pentru Devagro.Deoarece compania nu repară doar șoselele existente, ci și construiește drumuri noi, camioanele noastre trebuie să se deplaseze pe teren accidentat. „Calitățile la conducere ale acestor autocamioane se apropie mult de cele ale autovehiculelor normale. În plus, datorită noilor motoare consumul este mult redus. Pentru noi este important, nu doar din punct de vedere financiar, ci și pentru că în acest fel ne putem realiza mai eficient obiectivele ecologice“, subliniază Xavier Degezelle.

Devagro optează în general pentru autovehicule „hibrid“ care pot fi folosite atât ca și capuri tractor cât și ca autobasculante sau betoniere. Acest aspect îmbunătățește flexibilitatea flotei, care este deja suficient de eterogenă. „Parcul nostru auto include autovehicule 6x4, dar avem și modele 6x6 și 8x4. Sunt utilizate ca basculante, capuri tractor cu platforme basculante, betoniere și capuri tractor cu betoniere. Mai avem de asemenea un Arocs cu pompă pentru turnarea betonului și două capuri tractor Actros pe care le folosim pentru modelele noastre de mare tonaj, necesare pentru transportul utilajelor de construcție“, completează Yves Degezelle.

Devagro a fost pregătit pentru a achita taxa de drum pentru transporturi grele deoarece dispune de autovehicule economice și ecologice, de altfel Ignace Degezelle nu este împotriva introducerii acestei taxe pentru că așa cum subliniază: „Sistemul nostru de șosele trebuie îmbunătățit și reînnoit cât mai repede posibil, iar mijloacele pentru a realiza acest proces trebuie generate într-un mod cu totul nou. Această taxă poate stimula companiile de transport să se gândească mai activ în legătură cu o mai bună utilizare a propriei flote, dar și cu alternative noi în domeniul transportului rutier. În plus putem integra mai eficient finanțarea autocamioanelor străine în acest sistem. Este o variantă posibilă pentru a crea o nouă taxă de drum, ceea ce ne-ar putea permite să ne distribuim mai bine transporturile.“


Fotografii: Dirk Willemen


Contact.

Ignace Degezelle, Devagro
Tel.: +32 56 703744

E-mail: info@devagro.be

Încă niciun comentariu