Grupul Bianchetti a achiziționat patru autovehicule noi Arocs 3348
Economie şi logistică
Grupul Bianchetti Costruzioni a reușit să își diversifice activitățile din domeniul construcțiilor. Cele patru noi Arocs 3348 achiziționate de companie sunt la fel de complexe ca activitățile desfășurate.
Construcții supraetajate, lucrări de demolare, construcție de drumuri, lucrări de terasament, activități de protecția mediului și de amenajare: punctul forte al grupului Bianchetti Costruzioni, cu sediul în Gussago, provincia Brescia constă în diversificarea activităților companiei în domeniul construcțiilor. „Am reușit să depășim criza din anul 2008 tocmai datorită acestui proces de dezvoltare care ne-a permis să ne investim resursele din sectorul imobiliar în infrastructura rutieră“, a explicat Ivan Paderni, care administrează împreună cu frații săi Celestino și Fabrizio compania înființată în 1975 de tatăl său Mario și de mama sa Erminia.
Un alt factor ce a contribuit la succesul companiei este parcul auto
și de utilaje care, din punct de vedere operativ, îi permite companiei
să fie independentă. Acesta include zece camioane individuale și la
fel de multe capete tractor cu patru punți, omologate ca autovehicule
pentru construcții. „Noi am investit mereu în parcul auto pentru a-l
eficientiza și a fi la curent cu inovațiile din domeniu“, a explicat
antreprenorul. Aceasta denotă și noua comandă efectuată de Gruppo
Bianchetti, în cazul căreia este vorba de patru capete tractor Arocs
3348 LS cu remorcă cu benă basculantă. „Le-am achiziționat după
citirea broșurii, am studiat pur și simplu datele tehnice“, spune
Paderni. „Mi-a plăcut mult designul inovator. Dar asta nu este tot.
M-a impresionat performanța motorului, dar în mod special transmisia
automată
Mercedes PowerShift 3.“
Înainte de achiziționarea camioanelor Arocs, Bianchetti a folosit
preponderent autovehicule cu transmisie manuală: „Am testat
transmisiile automate la alte mărci, dar nu s-au dovedit eficiente
pentru utilizarea în carierele de piatră. Transmisia Arocs m-a
impresionat, deoarece reacționează rapid, chiar și în cele mai
dificile pante“, a declarat Paderni. Attilio Frigerio este șoferul cu
cea mai mare experiență din cadrul companiei și poate confirma asta:
„Înainte foloseam întotdeauna transmisia manuală. Am fost foarte
sceptic cu privire la folosirea transmisiei automate pe drumurile
dificile dintr-o carieră de piatră. De aceea, prima dată când m-am
așezat la volan, am testat camionul și am urcat o rampă abruptă cu
autovehiculul complet încărcat. Mercedes PowerShift a comutat într-o
treaptă inferioară din treapta a zecea de viteză chiar în timpul
urcării și a ajuns fără niciun fel de probleme în vârful
rampei.“
Consumul redus este un aspect îmbucurător pentru Paderni – un factor de care chiar ține cont la alegerea autovehiculelor sale și pe care îl verifică zilnic. „În urmă cu câțiva ani, costurile pentru motorină nu erau foarte importante în construcții, dar creșterea permanentă a prețului a făcut ca antreprenorii să ia în calcul consumul de carburant.“ Antreprenorul se declară mulțumit de valorile oferite de Arocs și punctează încă un avantaj: „Robustețea șasiului și a punților. Datorită acestor calități, Mercedes-Benz ocupă prima poziție în ceea ce privește oferta de camioane ce pot fi utilizate în carierele de piatră și în construcții.“
Evaluarea făcută de Paderni este foarte importantă, deoarece compania sa folosește autovehiculele pentru a desfășura cele mai variate activități în cele mai dificile condiții: pe drumurile neasfaltate din carierele de piatră, unde sunt exploatate agregatele ce urmează a fi transportate pe șantiere, pe drumurile naționale asfaltate din Lombardia și chiar și în centrele istorice ale orașelor: „O parte importantă a activității desfășurate de noi constă în administrarea drumurilor din Brescia și din mai multe localități din provincie. Asta înseamnă că trebuie să ne deplasăm și în localități și, în acest caz, este important să dispunem de motoare ecologice, ca noul Arocs cu Euro VI.“
Compania din Lombardia a participat și la construcția unor obiective de importanță națională, cum ar fi autostrada Brebemi, care leagă Brescia de Milano și de șoseaua de centură a orașului Milano. Paderni: „Pentru a activa cu succes în acest domeniu, trebuie să dispui de o bază financiară solidă, de utilaje proprii și să ai clienți cu potențial financiar și o poziție bine definită în regiune.”
Fotografii: Michele Latorre
Comentariu
Pentru a adăuga un comentariu, te rugăm să te autentifici.
Încă niciun comentariu