4-Xtremes – partea a 42-a: Prin defileu și noroi spre sud

În săptămânile trecute, am parcurs un traseu bun. Și aceasta deși ne-am deplasat mai mult sau mai puțin în zigzag, uneori chiar și în afara șoselelor asfaltate. Pentru că încă o dată a devenit clar: Spania are atât de multe de oferit, încât planificarea traseului este dificilă.

Întotdeauna de-a lungul râului.

După ce am explorat Cuenca, ne răsfățăm pe noi și camionul Axor cu o pauză la un lac de acumulare. Noaptea, temperaturile scad sub punctul de îngheţ, dar în timpul zilei ne bucurăm de soare și ne plimbăm de-a lungul țărmului cu Aimée. Câteva zile mai târziu, continuăm: pe un drum mic printr-un defileu pitoresc, tot de-a lungul Río Júcar. Traficul este ca și inexistent, astfel încât nu este nicio problemă că trebuie să trecem mereu pe banda opusă din cauza stâncilor care atârnă.

În defileu se află Acalá del Júcar care, deși la mijlocul secolului trecut abia era un orășel, era mult mai mare decât astăzi. Locuitorii nu trebuie să facă sport: casele sunt construite în stânci și aleile sunt atât de înguste, încât trebuie să mergi pe jos. Iar dacă ai nevoie de lemne de foc, de exemplu, le împingi în sus pe munte cu o roabă. Avem senzația că ne-am scufundat într-o lume de mult apusă. În Evul Mediu, de exemplu, când „strămoșii” șoferilor de camion de astăzi erau aici pe o rută comercială.

„Orașul artelor și științelor”.

Contrastul cu orașul Valencia din apropiere nu poate fi mai mare. În cel de-al treilea oraș ca mărime din Spania, după Madrid și Barcelona, ne parcăm camionul într-o parcare de camioane păzită și pornim cu bicicletele. Ne place în mod special emblema modernă a Valenciei, „Orașul artelor și științelor”. De aici, poți ajunge la orașul vechi printr-o albie secată a râului – astăzi un parc verde luxuriant – fără a fi nevoie să mergi cu bicicleta prin traficul urban.

Și apoi un nou contrast: deoarece coasta de sud a Valenciei este dens populată, alegem un traseu paralel care ne duce prin munți și sate – până când ajungem în Andaluzia și lăsăm asfaltul în urma noastră. Cel puțin în etape, până la urmă, majoritatea drumurilor din sud nu lasă de dorit. Însă: în „Badlands" din Gebas și apoi în deșertul Tabernas, trebuie să pornim offroad. Noroi cât cuprinde în jurul pasajelor roților. Deși aceasta este considerată a fi una dintre cele mai uscate regiuni din Europa, am avut câteva zile ploioase.

Diferența decisivă: în Iran, nu a trebuit să împărțim siturile istorice cu alți oaspeți occidentali, dar Alhambra cu palatele Nasrid reprezintă una dintre cele mai vizitate atracții turistice din Europa. La cumpărarea biletelor, trebuie să introducem numerele de pașaport și să rezervăm intervalele orare. Dar a meritat din plin. Mai ales când am urcat la finalul vizitei la un turn de la care se poate admira o priveliște minunată asupra orașului vechi Granada și Sierra Nevada acoperită de zăpadă. De aici, de sus, aproape că putem vedea următoarea noastră destinație ...

Fotografii: 4-Xtremes