4-Xtremes – partea a 24-a: Pasageri clandestini și traversare cu noroc

Seria: 4-Xtremes – The World Tour

Înghesuială în sud – singurătate în nord.

Algeria și Libia închid granițele: Andrea și Mike sunt din nou în Europa. Și descoperă Sicilia dintr-o perspectivă complet nouă.


În săptămânile care au trecut am avut parte de atâtea aventuri, încât avem nevoie de poze și marcaje pe hartă pentru a ne aminti totul. Însă cel mai important eveniment ni-l amintim și fără ajutoare pentru memorie: Am ajuns din nou în Europa, în Sicilia.

Ne era clar: să pleci mai departe din Tunisia este dificil. Granițele țării învecinate Algeria au fost închise până la urmă, din cauza Corona. Iar să traversezi spre est Libia, o țară aflată în criză, este delicat, însă am decis totuși să încercăm. Am încercat să obținem de la diferite autorități o viza de tranzit – însă nu am primit nici măcar un răspuns.

Invitație la Iftar.

Așa că singura opțiune rămânea „retragerea“ spre Italia. Întoarcerea din Djerba spre Tunis ne-a mai oferit încă o dată impresii memorabile. De exemplu la Matmata. Acest sat berber are locuințe rupestre vechi de secole, iar una dintre ele a servit drept platou de filmare pentru „Star Wars“ – poate vă mai amintiți că am vizitat mai multe dintre ele.


În Matmata, Mike și Andrea întâlnesc din nou un platou de filmare „Star Wars“…
În Matmata, Mike și Andrea întâlnesc din nou un platou de filmare „Star Wars“…
… și sunt fascinați de locație …
… și sunt fascinați de locație …
… și de cultura sa plină de viață.
… și de cultura sa plină de viață.
Punct culminant: invitația la Iftar – masa de seară din timpul Ramazanului.
Punct culminant: invitația la Iftar – masa de seară din timpul Ramazanului.

Am campat direct lână moschee. Plimbarea la apus pe lângă locuințele rupestre, ascultând rugăciunea de seară a imamului ne-a oferit un moment magic. Însă asta nu este tot: proprietarul micului camping ne-a invitat la Iftar – este masa pe care musulmanii o servesc în timpul Ramazanului după apusul soarelui. Fericiți și cu burțile pline am dormit adânc și odihnitor. Până la ora 4.00 dimineața, când am fost treziți din nou de imam.

Următoarea oprire a fost amfiteatrul vechi de aproape 1.800 de ani din El Djem, care odinioară găzduia până la 35.000 de spectatori. Pe pereți am găsit peste tot nume scrijelite în arabă și latină – unele chiar și cu dată sau an.


Locuri pentru 35.000 de spectatori și o vechime de 1.800 de ani: amfiteatrul de la El Djem.
Locuri pentru 35.000 de spectatori și o vechime de 1.800 de ani: amfiteatrul de la El Djem.

Apa era în continuare o resursă prețioasă.

Este clar că într-o țară aridă precum Tunisia, apa potabilă este scumpă. Adesea nici măcar rarele izvoare nu ofereau umezeală suficientă. Iar împotriva conținutului mare de sare, nici măcar sistemul nostru de filtrare în cinci trepte nu făcea față. De aceea începeam întotdeauna căutarea unui izvor cu câte două, trei zile înainte să ni se termine proviziile.

Șapte ore obositoare.

Adevărata provocare ne așteaptă însă înainte de trecerea spre Italia. Și nu mă refer la testele pentru Corona și certificatul veterinar pentru cățelușa Aimée. Nu, adevărata dificultate o reprezintă cele șapte ore de așteptare până la plecarea feribotului, programată pentru ora 23.00.


Deja în parcarea din fața ghișeului de bilete pândesc numeroși tineri. Oricât de frumoasă ar fi Tunisia pentru vizitatori: pentru numeroși tineri locali, țara nu oferă nici un fel de perspectivă. De aceea, ei încearcă să ajungă în Europa ca pasageri clandestini. După apus, un băiat încearcă să ne spargă ere clapeta de vizitare. L-am văzut la timp.

Înainte de intrarea în zona portului se formează un ambuteiaj – pe o stradă aproape neiluminată. Aici, grupuri întregi își așteaptă șansa. La fiecare furgonetă sau camion, încearcă să se cațere dedesubt sau pe plafon. Până când coloana se pune din nou în mișcare, Mike patrulează și mai surprinde încă doi tineri cocoțați sub camionul nostru Axor.

În sfârșit pe feribot.

Mai coborâm o dată în port, pentru o ultimă verificare. Într-adevăr, pe plafonul nostru se mai ascunsese un băiat. Oficialii vamali privesc totul aproape cu detașare și lasă totul în seama operatorului feribotului. Este ora 2.00 când feribotul se pune în mișcare. Zece ore mai târziu ajungem la Palermo. Oficialii vamali extrem de prietenoși sunt încântați de camionul nostru Axor și fac fotografii. O scurtă discuție este suficientă: Avem voie să petrecem autoizolarea în camion.


În sfârșit în Sicilia!
În sfârșit în Sicilia!
Erice.
Erice.
Erice.
Erice.
Formație stâncoasă uimitoare: stâncile de pe coastă „Scala dei Turchi“.
Formație stâncoasă uimitoare: stâncile de pe coastă „Scala dei Turchi“.

Peisajul sălbatic al Siciliei, cu pajiștile înflorite, ne captivează imediat. Opriți pe o plajă, avem nevoie de câteva zile pentru a scăpa de tot nisipul deșertului din autovehicul. Apoi vizităm parcul natural Zingaro, ultima zona neconstruită a insulei.

Italia din cea mai bună perspectivă a sa.

Ne plimbăm agale prin binecunoscutul și totuși aproape părăsitul sătuc Erice și cumpărăm dulciuri specific siciliene de la singurul magazin deschis. Ajunși înapoi pe coastă, vizităm salinele de la Marsala și stâncile sub formă de trepte Scala dei Turchi. Înainte de apus ne plimbăm pe străduțele satului de munte Ragusa și savurăm o pizza.

Abilitățile noastre de navigație sunt puse la încercare: nu este ușor să străbați aceste sate. Combinația dintre balcoanele ieșite în afară, instalațiile de climatizare și mașinile parcate ne dă emoții. Din fericire, camionul nostru Axor se dovedește din nou suficient de manevrabil. Întinderea din fața noastră este una complet diferită: ne aflăm în partea superioară a unui canion, de unde putem porni și în drumeție. Lăsăm impresiile ultimelor săptămâni să se sedimenteze – și aveți voie să ghiciți unde ne poartă drumurile în continuare.


Ragusa în sud-estul Siciliei.
Ragusa în sud-estul Siciliei.

4-Xtremes – The World Tour.

O călătorie de neegalat.

Andrea și Mike Kammermann au călătorit timp de trei ani cu camionul lor Axor. „4-Xtremes - The World Tour” este motto-ul călătoriei cu care cei doi elvețieni au pornit la drum la jumătatea anului 2020 – și la care au permis comunității RoadStars să participe! Fiți la curent și nu ratați niciuna dintre destinațiile uluitoare spre care se îndreaptă cuplul de aventurieri.

Episoadele actuale ale serialului „4-Xtremes – The World Tour” pot fi găsite aici.

Parcursul călătoriei înainte de trecerea în America de Sud poate fi găsit aici.


Fotografii: 4-Xtremes

20 comentarii