E-Start: Can și instruirea sa în eActros

Reportaj

E-Learning.

Dachser este una dintre primele companii din lume, care a integrat eActros în procesele sale de transport. În filiala din Kornwestheim, autovehiculele sunt conduse de stagiari precum Rifat-Can Sönmez.


La 6 dimineața, Rifat-Can Sönmez, pe care toată lumea de aici îl știe drept Can, trebuie să fie gata. Gata pentru colegi, gata pentru marfă, gata de condus, gata pentru responsabilități. Tânărul din Stuttgart și-a început în urmă cu doi ani stagiul de pregătire ca șofer profesionist la Dachser în Kornwestheim. Acum are în față ultimul an de formare. A parcat eActros, pe care îl conduce în fiecare zi, în fața Porții 2, la unul dintre depozitele aferente companiei aflate la nord de Stuttgart.


De aici, livrările pleacă spre centrul orașului – cursă pentru care și Can e responsabil, cu eActros. „Începem atât de devreme dimineața, deoarece mai târziu, în traficul normal al orelor de vârf, orașul e foarte dificil de traversat. Iar în unele cazuri, transportul de distribuție este permis în centrul orașului numai până la ora 11”, spune Can.

eActros a petrecut noaptea la stația de încărcare, chiar alături. Acum oferă o autonomie de 300 de kilometri. Pentru cursele de astăzi este suficient, fără a fi nevoie să se conecteze din nou la curent între curse.

Împreună cu colegii din depozit, Can a încărcat deja camionul cu livrările pentru centrul orașului. Se întoarce la cabina șoferului, deschide ușa, pune hârtiile în cabină și urcă.



Nivel nou.

Cursa lui se află într-o zonă declarată de Dachser ca fiind o zonă de livrare cu emisii zero: ca parte a conceptului DACHSER Emission-Free Delivery, compania de logistică a definit astfel încă din 2018 expedierile în și în jurul centrului orașului Stuttgart, indiferent de mărimea pachetelor. Prin urmare, autovehiculele electrice ale companiei de logistică – pe lângă eActros și FUSO eCanter de 7,5 tone – merg de ani de zile către diferite magazine și un depozit din oraș, de unde mărfurile sunt distribuite mai departe fără emisii. Cu sarcina sa utilă mare și volumul mare de transport, eActros ridică acum performanța pe aceste rute la un nou nivel. Spațiul de încărcare al eActros este de 17 europaleți.



De la camion la bicicletă.

Astăzi, Can merge și la depozitul unei companii de curierat pe bicicletă, care preia mărfurile pe ultimii kilometri. Bicicletele de marfă asistate electric sunt special concepute pentru expedieri de colete paletizate și pot transporta un palet cu marfă de până la 250 de kilograme.

Pas cu pas spre camion.

Stagiarii încep la Dachser pe diferite autovehicule, în funcție de permisul de conducere pe care îl dețin. În timpul formării lor profesionale, ei conduc de toate, de la Sprinter cu elevator la camioanele mari cu corp interschimbabil.

Can avea deja permisul de conducere pentru autoturisme în buzunar înainte de formare, și așa a trecut de la Sprinter direct la camion. Dar să conduci singur nu este totul. În cadrul companiei, stagiarilor li se oferă o instruire vastă despre manipularea mărfurilor. Aceștia trebuie ca, la final, să își poată planifica singuri inclusiv cursa. Adresele de destinație, ordinea și programul de lucru – există o mulțime de lucruri de luat în considerare.


„Liniștea din cabina șoferului îmi place cel mai mult. Ești relaxat, poți să vorbești la telefon cu dispozitivul hands-free sau chiar să asculți radioul.”

– Rifat-Can Sönmez, șofer profesionist stagiar la Dachser



În curte, camioanele cu corpuri interschimbabile se plimbă între rampele de încărcare și locurile de parcare. Împreună cu camioanele care vin și pleacă, ele asigură un nivel de volum sonor constant ridicat în acest moment al zilei. Can închide ușa camionului eActros și apasă butonul de pornire. În cabina șoferului este liniște. „Asta îmi place cel mai mult la eActros”, spune Can. „Ești relaxat, poți să vorbești la telefon cu dispozitivul hands-free sau chiar să asculți radioul, fără probleme.”

În perioada de formare, Can se bucură și de tehnologia modernă a camioanelor, care îl interesează foarte mult. Acesta a încercat câteva joburi înainte de a începe formarea ca șofer de camion. Într-un final, un prieten l-a sfătuit să aplice la Dachser. Stagiarii se înțeleg bine între ei. În pauze, se întâlnesc uneori pe traseu. „Apreciez asta. Și faptul că Dachser ne încredințează camioanele eActros.” Acum, este timpul pentru turul orașului. Era și timpul, până la ora 11, livrările trebuie să fie la clienții din zona pietonală – în plus, plăcerea de a conduce în eActros înainte de aglomerația din trafic este și mai mare.



Fotografii: Jan Potente
Videoclip: Martin Schneider-Lau

8 comentarii