Éric Perraud preia cu un Arocs 2036 lucrări de întreținere a terenului în domeniul viticulturii

Economie și logistică

Podgoria lui Perraud.

Prin intermediul firmei sale, Éric Perraud din Burgundia este specializat pe construcții civile și lucrări de transport pe șantiere. Cu Arocs-ul 2036, firma realizează și lucrări de întreținere a terenului în podgorii.

Arocs 4x4: special pentru transportul solicitant din podgorii, autocamionul cu tracțiune integrală este alegerea perfectă.
Arocs 4x4: special pentru transportul solicitant din podgorii, autocamionul cu tracțiune integrală este alegerea perfectă.

Côte de Nuits este o regiune viticolă franceză, în care se produc cele mai scumpe vinuri din lume. Regiunea se întinde pe 20 de kilometri, la zece kilometri sud de Dijon, însă cuprinde doar aproximativ 1.500 de hectare. Cea mai cunoscută locație pentru cunoscătorii de vinuri este Romanée-Conti. O sticlă din producția anului curent costă aproximativ 3.000 de euro, una din producția anilor anteriori poate atinge prețul unei mașini de clasă medie. Éric Perraud are în proprietate în această regiune un teren de 2,5 hectare în localitatea viticolă Gevrey‑Chambertin. Bineînțeles că până și adresa este „Rue des Terres d’Or”.

Vinurile din regiunea Gevrey‑Chambertin nu ating prețurile celor din Romanée-Conti, însă și acestea solicită intens punga cu bani a celor care au un venit normal. Acum pe terenul lui Éric Perraud nu există o podgorie, ci o firmă de construcții și transport. În ciuda acestui fapt, el se află în strânsă legătură cu podgoriile renumite. Cele mai cunoscute podgorii se află în mare lor majoritate pe coaste, care parțial sunt extrem de abrupte.

Îngrijirea acestora constă și în îndepărtarea mecanică a buruienilor, cu ajutorul tractoarelor. În acest context, în timp masa de pământ de pe coaste se acumulează în vale. Aici intervine noul Arocs 2036 al firmei. Autovehiculul cu tracțiune integrală se descurcă și pe cele mai abrupte drumuri de țară. „La fiecare cinci până la șase ani, micile ziduri de pământ trebuie transportate la loc sus”, știe Éric Perraud. O altă misiune pentru firmă este și smulgerea butucilor de viță de vie, chiar dacă această operație este necesară la strugurii roșii doar aproximativ la fiecare 80 de ani, iar pentru strugurii albi la fiecare 5 de ani.

„La fiecare cinci până la șase ani, micile ziduri de pământ trebuie transportate la loc sus.”

 – Éric Perraud, directorul Transports Perraud

Dacă sunt necesare noi beciuri de vin, proprietarii de podgorii se bazează de asemenea cu plăcere pe firma din Gevrey‑Chambertin. În Fixin, unul dintre satele viticole tipice din Côtes de Nuits, tocmai se realizează în fața unui beci vechi dintr-o curte de odinioară o excavație cu o adâncime de cinci metri. Arocs‑ul 2036 șerpuiește pe străduțe. O basculantă normală cu 4 punți nu ar fi încăput pe aici. Accesul înspre șantier este abrupt. Puțină ploaie este suficientă pentru ca numai tracțiunea integrală să mai facă față. 

Éric Perraud obține 30 de procente din cifra sa de afaceri numai de la comenzile primite de la viticultori. Restul provine de la propria firmă de construcții, care dispune de încărcătoare pe roți și de excavatoare, precum și de un utilaj Hydrema articulat. O altă ramură a afacerii este transportul de materiale de construcții pentru marile firme naționale de constucții civile, cum ar fi Bouygues, Colas sau Roger Martin. Pentru acestea sunt disponibile 17 basculante cu 4 punți și 17 trenuri basculante, cu trailere basculante din aluminiu și oțel. Două transportoare joase, de 21 și 35 de tone, transportă utilajele de construcții proprii, dar și ale terților, la locurile de utilizare dorite.

Agil: căile de acces la șantierele din regiune pot fi înguste și abrupte. Arocs ajunge în locuri în care nu pot ajunge alte basculante cu 4 punți.

Fotografii: Hans Müller

4 comentarii