Italia: specialistul în eliminarea și depozitarea deșeurilor IT Risorse deține un camion Actros 2551 ca model special Iron

Economie și logistică

Come together.

IT Risorse, ca specialist în eliminarea și depozitarea deșeurilor, se bazează pe procese complet integrate în firmă și cu clienții. Camionul Actros își aduce astfel contribuția ca aceste procese să funcționeze – iar modelul Iron asigură doza necesară de individualitate.

A doua viață: cablurile submarine din producția unui client sunt preluate și apoi reciclate de firma IT Risorse.


Cine îl caută pe Ettore Coppola nu trebuie să se îndrepte spre sediul firmei din localitatea Volla din provincia Napoli. Mult mai probabil este să-l găsești pe managerul general al firmei IT Risorse la munca de teren.

Domeniul de activitate al firmei IT Risorse este pretențios: este vorba de transportarea și prelucrarea deșeurilor industriale. RoadStars l-a întâlnit pe Ettore Coppola la uzina unei companii multinaționale, care produce cabluri submarine pentru telecomunicații și care colaborează cu firma IT Risorse pentru reciclarea deșeurilor.



Coppola tocmai participă la coordonarea încărcării unui vehicul semiremorcă cu o componentă de cablu care nu corespunde standardelor severe de producție și de aceea trebuie transportată spre instalațiile de reciclare. Dacă este necesar, Coppola își pune o cască și preia personal controlul utilajului special de lucru care apucă fasciculele de cabluri cu un clește mare și le poziționează pe semiremorcă.

„IT Risorse a apărut ca dezvoltare a firmei de transport înființată de tatăl meu Vincenzo“, explică managerul general. „În ceea ce privește transportul, activăm în diferite sectoare – de la materiale metalice și până la componente pentru industrie. Avem cunoștințe cuprinzătoare în special în transportul deșeurilor rezultate din procese industriale.“


Colaborare intensă: camioane Actros domină din 2004 parcul auto al firmei IT Risorse – astăzi, 27 de autovehicule poartă steaua.
Colaborare intensă: camioane Actros domină din 2004 parcul auto al firmei IT Risorse – astăzi, 27 de autovehicule poartă steaua.
Colaborare intensă: camioane Actros domină din 2004 parcul auto al firmei IT Risorse – astăzi, 27 de autovehicule poartă steaua.
Colaborare intensă: camioane Actros domină din 2004 parcul auto al firmei IT Risorse – astăzi, 27 de autovehicule poartă steaua.
Colaborare intensă: camioane Actros domină din 2004 parcul auto al firmei IT Risorse – astăzi, 27 de autovehicule poartă steaua.
Colaborare intensă: camioane Actros domină din 2004 parcul auto al firmei IT Risorse – astăzi, 27 de autovehicule poartă steaua.

„Deținem o gamă largă de autorizări și certificate care ne permit să transportăm și mărfuri periculoase. Din când în când ne-am extins activitatea și, între timp, oferim clienților noștri și gestionarea deșeurilor similare pe platforme.“

A doua generație este reprezentată în cadrul firmei de fratele său Carlo, directorul tehnic, și de sora sa Rosa, care răspunde de comunicare și de clienți. Este o echipă care a extins atât de mult sfera activității firmei IT Risorse, încât astăzi nu mai activează doar pe plan național, ci predominant în Germania, Spania și Turcia.


„Avem două categorii de clienți“, explică Carlo Coppola. „Mai întâi sunt firme care ne încredințează deșeurile proceselor lor de prelucrare. În majoritate este vorba de deșeuri care devin materii prime pentru alte procese de prelucrare. Sau acestea sunt reciclate. Noi încărcăm aceste produse, le sortăm și le direcționăm spre reutilizare, reciclare sau eliminare. În a doua categorie este vorba de gestionarea bunurilor de consum sau a componentelor pentru care este prevăzută în mod legal o procedură specifică de colectare și eliminare. În acest caz punem la dispoziție întregul ciclu logistic de la preluarea singulară până la predarea la instalațiile speciale respective.“


Notă individuală: cu modelul special Actros Iron, firma IT Risorse își întărește în mod conștient imaginea – trei dintre aceste camioane speciale decorează acum flota.


IT Risorse operează acest domeniu variat de activitate cu autovehicule proprii. Parcul auto este format din 30 autovehicule tractor pentru vehicule semiremorcă, 12 autovehicule tractor și 60 de semiremorci. Ultimele au, în funcție de cerință, diferite suprastructuri: containere, vehicule pentru suprastructuri basculante, autobasculante, basculante pentru deșeuri ușoare și trailere cu prelată, precum și platforme basculante pe ambele părți pentru materiale sub formă de praf și pietriș.

„De la camioane așteptăm în special un consum redus și un confort ridicat pentru șofer – asta înseamnă siguranță, o cabină spațioasă și o echipare cuprinzătoare“, susține Carlo Coppola. „Punem preț și pe imagine și din acest motiv am ales la achiziția autovehiculelor tractor Actros modelul special Iron.“


Firma din regiunea Campania privește retrospectiv la lunga colaborare cu camioanele Mercedes‑Benz, care a început în anul 2004 – iar astăzi steaua Mercedes strălucește pe 27 dintre autovehiculele sale.


Fotografii: Michele Latorre

11 comentarii