Job în Tirol: Tobias Helbing și camionul său Arocs 2663

Parcarea de jos din vale amintește de un roadmovie undeva în vestul SUA. Chiar pe drumul federal 171, cu puțin înaintea ultimului sens giratoriu, de unde se ajunge la 2000 de metri, există un fel de local de tip american, o combinație între o benzinărie de tip vechi și un restaurant tip fast-food. O relicvă de epocă își joacă probabil ultimul rol ca piesă de decor. La sfârșiturile de săptămână aici se întâlnesc motocicliști. Acum, la mijlocul săptămânii, parcarea este goală. 

Șase ore mai târziu: luminile convoiului scufundă instalația într‑o lumină portocalie. Tobias Helbing își verifică încă o dată încărcătura. Cei 200 de kilometri de pe autostradă nu au fost foarte complicați. Autovehiculele de însoțire s‑au îngrijit să rămână suficient spațiu în jurul atelajului. „Avem două benzi de circulație pentru noi – cu adevărat, autostrada nu reprezintă o problemă“, afirmă Tobias. Nervii tari sunt necesari începând din acest moment.

– Tobias Helbing, șofer al firmei Wacker

Raze mici de curbură, treceri înguste prin localități.

Prima curbă o ia Tobias oricum la viteză de mers pe jos. În a doua curbă este și mai lent. Este bine de ascultat cum funcționează motorul OM 473 – puterea de 460 kW nu rămâne silențioasă. Pe display‑ul din fața lui Tobias luminează simbolul ambreiajului hidrodinamic. Acesta va fi utilizat și mai des în următoarele 40 minute. Atelajul se târăște în modul de manevrare în curba la stânga. Stânca abruptă de pe marginea șoselei este acum atât de aproape, încât ocupă întreaga vizibilitate din cabina șoferului. Tobias a apucat volanul aproape în întregime. Unul dintre colegii din autoutilitare transmite prin stație cât spațiu mai există până la zidul din dreapta spate. În față mai sunt acum doar câțiva centimetri … Tobias rânjește: „Merge. A mers și ultima dată.“ Ca și cum întotdeauna ar fi fost la fel de simplu.

Copaci, panouri, pereți naturali de stâncă.

Este o muncă la milimetru pe care el și echipa o prestează aici la fiecare transport. Și întotdeauna mai apare un element nou. Vremea, întunericul, obstacole noi … Astăzi, cel puțin, vremea este bună, este aproape vară. „Când am făcut primele transporturi aici la înălțime, situația era critică. Zăpada și gheața nu ușurează deloc sarcina. Chiar și vântul poate influența transportul deoarece bena oferă o suprafață mare de rezistență“, susține Tobias.

El se îndreaptă acum spre o mică localitate. Încă o zonă critică a traseului - devine din nou mai abrupt. Imediat după ieșirea din localitate echipa are de-a face cu un parcurs de 400 de metri presărat cu copaci, panouri și pereți naturali din stâncă. Acoperișul unei case se întinde până în stradă. Din nou este vorba de muncă la centimetru și din nou se înaintează la pas. La ultimul transport a mers totul bine, dar cine știe ce s-a schimbat de atunci? „Copacii nu rămân întotdeauna la fel, iar încărcătura noastră nu este mereu aceeași.“ 

La ieșirea din localitate camionul rămâne pe loc. S-a întâmplat ceva? Tobias: „Demontăm gardul de la împrejmuirea vitelor. Este prea înalt.“ Încărcătura are un spațiu de 1,10 metri până la podea.

Cu o lățime de 5,90 metri se întinde mult peste carosabilul mai îngust în acest loc. Kilometru după kilometru se urcă pe serpentine – și din când în când foarte abrupt se coboară. „Din nou o situație pentru ambreiajul hidrodinamic, aici nu am nevoie de frână.“ 

Atelajul cu șapte punți ajunge în parcarea unde bena va fi montată zilele următoare pe caroserie. Prin geamul deschis bate un vânt proaspăt – aici sus este cu cel puțin zece grade mai frig decât jos în vale. Pe culmi mai este încă zăpadă.

Decuplarea se face mâine. Tobias mai poartă o scurtă discuție cu colegii din autovehiculele de însoțire. „Bineînțeles că îmi fac meseria din pasiune. Altfel nici nu ar merge. Cine doarme cu plăcere pe autostradă?“, spune el. În această noapte însă el savurează liniștea Alpilor. 

Fotografii: Matthias Aletsee
Videoclip: Martin Schneider-Lau