Noul model Actros: Ali Sakin duce marfă pentru transport pe calea aerului la aeroporturi intercontinentale

Reportaj

Un pas în plus.

Din Șvabia provin mărfuri transportate pe calea aerului în întreaga lume. Ali și noul său model Actros de Rudolph Trucking & Handling transportă mărfurile pentru export din „mica regiune“.

O pereche de încredere: Ali Sakin, 47, în fața noului său model Actros.

Atunci când Ali Sakin a aflat despre vizita reporterilor RoadStars, un lucru i-a fost clar: modelul său Actros urma să arate impecabil pentru ședința foto și video. Numai că a exista o mică problemă: din cauza crizei generate de Corona, toate spălătoriile pentru camioane din zonă își limitaseră drastic programul de funcționare la orele serii. Însă asta nu l-a descurajat pe Ali. A făcut cercetări și a găsit o spălătorie în localitatea Bruchsal, la o distanță de 100 de kilometri. Avea timp destul să ajungă, așa că a pornit la drum!

Succes datorită angajaților.

Această mică anecdotă spune multe despre Ali și firma pentru care lucrează: Rudolph Trucking & Handling din Stuttgart. Întreprinderea cu 120 de angajați este specializată în transportul pe șosea al mărfurilor care expediate pe calea aerului. Afacerea a crescut constant în anii trecuți. „Succesul nostru se datorează atitudinii angajaților față de munca lor“, spune șeful lui Ali, Bernd Rocker. „Celor 60 de șoferi ai noștri nu le este în nici un moment indiferent ce se întâmplă cu încărcătura sau dacă nu ajung la timp. Însă o astfel de atitudine o pot avea numai angajații care se simt bine și cărora li se acordă încredere. Ceea ce se întâmplă la noi!“

Din punct de vedere al costurilor, bineînțeles că nu era ideală o călătorie de la Stuttgart la Bruchsal, pentru spălarea unui camion. Cu toate acestea, șeful lui Ali a fost de acord. „Inițiativa proprie este importantă!“, spune Bernd Rocker. „Mi se pare grozav modul în care s-a implicat Ali. Când este nevoie, el face mereu un pas în plus.“

Angajații se bucură de încredere, iar acest lucru se simte și se vede: Ali împreună cu șeful său, Bernd Rocker.

Ali Sakin lucrează deja de 16 ani în firmă. În vârstă de 47 de ani și tată a trei copii, el și-a însușit perfect toate particularitățile acestei afaceri. „Dacă nu ducem o încărcătură la timp la aeroport, este posibil ca, undeva în lume, de exemplu liniile unei fabrici de automobile să se oprească. Nu vrei să fii responsabil pentru așa ceva, nu?“

Siguranță și punctualitate.

În cazul așa-numitului transport rutier de mărfuri expediate pe calea este vorba mai ales despre siguranță și punctualitate. La fel ca în cazul avioanelor, și camioanelor le sunt alocate anumite intervale pentru livrare. În plus, documentele de transport trebuie să fie în regulă, iar în transportul aerian documentele nu sunt deloc puține! În caz de întârziere, este posibil ca marfa expediată să rateze avionul.

Sigur, fiabil, confortabil – noul Actros de la Rudolph Truck & Handling pe drum prin Șvabia.

Așadar, un parc auto fiabil este un element decisiv pentru succes. De aceea, firma lui Ali se bazează aproape exclusiv pe camioanele de la Mercedes-Benz. Rudolph Trucking & Handling operează cu 40 de camioane proprii. Printre acestea se numără și șase modele Actros noi. Acestea nu conving numai prin fiabilitate, ci și prin tehnologia inovatoare. „Cu ajutorul MirrorCam și al asistentului la virare, subiectul „unghiului mort” este unul rezolvat, spune Ali. Șoferul este încântat și de Cockpit-ul Multimedia. „Este un post de lucru modern foarte reușit!“

Tehnologie de top pentru toate continentele.

În timpul zilei, Ali și colegii săi preiau marfă din întreaga zonă Baden-Württemberg. Poate fi vorba despre piese pentru automobile sau mașini, dar și despre agregate întregi sau bunuri de consum made in Germany căutate în întreaga lume. Una dintre firmele care furnizează astfel de mărfuri este firma Gühring, producător de scule de precizie, utilizate de întreprinderi industriale pentru alezare și frezare în producția de filete.

„Succesul nostru se datorează atitudinii angajaților față de munca lor.“

 – Șeful lui Ali, Bernd Rocker

Fiecare expediere pe calea aerului trebuie „asigurată“. Acest lucru se realizează de regulă prin verificarea cu raze X la firma Rudolph Trucking & Handling.

Produsele acestui fabricant hightech din localitatea Albstadt din Șvabia se utilizează în întreaga lume, în special în industria automobilistică, în domeniul tehnicii aeronautice și spațiale și în construcția de mașini. Gühring are clienți pe toate continentele. De aceea, o mare parte a sculelor trebuie expediată pe calea aerului.

De mai multe ori pe săptămână, Ali și colegii săi preiau marfă din depozitele Gühring. Expedierile sunt apoi consolidate și „asigurate” în hala de depozitare a firmei Rudolph Trucking & Handling din centrul de transport aerian de pe aeroportul din Stuttgart. Un aparat gigantic cu raze X verifică fiecare expediere înainte de a fi transportată mai departe. Abia apoi pornește mai departe, în camionul sigilat, către marile aeroporturi internaționale din Frankfurt, München sau chiar Amsterdam – și de acolo, direct în avion. Pe drumul de întoarcere, Ali transportă mărfuri de import.

Transportul aerian este indispensabil: Rudolph încarcă frecvent la firma Gühring din Albstadt. Producătorul de scule de precizie pentru prelucrarea metalului are clienți pe toate continentele.

Directorul firmei Rudolph, Bernd Rocker (dreapta) împreună cu dipl. ing. Christof Schlich, Director logistică strategică la Gühring KG.

„Ne putem baza unii pe ceilalți.“

Atât cei de la firma Gühring, cât și cei din aeroporturi îl cunosc pe șoferul de origini turce născut în Șvabia. Firesc, căci acesta lucrează deja de mulți ani în domeniu. „Relația cu clienții și partenerii este una de colegialitate. Ne putem baza unii pe alții și uneori mai stăm și la taclale“, relatează Ali. „Unul dintre lucrurile care îmi plac la slujba mea este acela că deja cunosc foarte bine mulți dintre oameni. Și bineînțeles, îmi place să conduc camionul, mai ales când acesta este un autovehicul nou, precum un model Actros.“

Însă nu plăcerea de a conduce a fost motivul pentru drumul până la Bruchsal, subliniază Ali. „În acest caz, important pentru mine a fost să am un autovehicul curat pentru imagini foto și video frumoase!“

Fotografii: Henrik Morlock
Video: Martin Schneider-Lau

12 comentarii