Remat Brașov, unul dintre jucătorii importanți din lumea deșeurilor reciclabile

RoadStars România

Autovehiculele Mercedes-Benz în acțiune.

În căutarea noastră pentru povești de succes din lumea utilizatorilor de vehicule comerciale, am ajuns la compania Remat Brașov, al cărei domeniu de activitate este reprezentat de colectarea, preluarea și reciclarea deșeurilor, în special a celor feroase. În serviciul Remat Brașov se află aproximativ 50 de vehicule comerciale, aproape toate Mercedes-Benz. Despre cum s-a ajuns la această flotă, avantajele întâlnite pe parcurs, dar și alte planuri, l-am provocat la o discuție pe domnul Cristian Dumitru, directorul general al companiei.


RoadStars: Domnule Dumitru, vă mulțumim pentru deschiderea oferită în vederea realizării acestui interviu! Am începe prin a vă ruga să ne oferiți câteva detalii despre compania Remat Brașov S.A.

Cristian Dumitru (Remat Brașov): Bine ați venit la noi! Compania Remat Brașov S.A. are o istorie relativ recentă, dar povestea a început în anul 1948, când a luat ființă „Intreprinderea pentru colectarea materialelor”. După revoluție, mai precis în anul 1991, s-a transformat în „Remat Brașov”, iar în 1993 a fost privatizată. A devenit o afacere de familie, iar astăzi suntem cea mai mare companie activă în domeniul reciclării, cu capital privat integral românesc.

RoadStars: E limpede, așadar, că discutăm despre o experiență vastă. Activitatea companiei se desfășoară doar în Brașov?

Cristian Dumitru: Nu, deși compania se numește „Remat Brașov”, am dezvoltat afacerea și avem puncte de lucru în Brașov, Bacău, Cluj-Napoca, Constanța, Covasna, în județele Dolj, Harghita, Sibiu și Iași. De asemenea, suntem acționari majoritari la societățile Remat Bacău S.A., Remat Mureș S.A. și Remat Covasna S.A..

RoadStars: Am înțeles dimensiunea afacerii, acum o să virăm puțin discuția către parcul auto, pentru că acesta a fost motivul pentru care v-am provocat la această întâlnire. Transportul este una dintre componentele importante ale activității dumneavoastră.

Cristian Dumitru: Așa este. Ne ocupăm de transportul deșeurilor și de colectara lor, deci putem spune că depindem foarte mult de vehiculele utilitare. În același timp, aș vrea să subliniez că noi avem o activitate atipică în comparație cu alți transportatori. Nu efectuăm distanțe foarte lungi, undeva în jur de 150 kilometri pe zi, multe trasee sunt urbane și avem mai multe opriri pentru încărcări. Deci efectuăm transporturi cu regim special, am putea spune.



RoadStars: Știam că vom veni pentru un interviu despre vehicule Mercedes-Benz, dar când am intrat în curte am dat doar peste astfel de utilaje. 

Cristian Dumitru: În momentul de față avem în exploatare o flotă de aproximativ 50 de vehicule comerciale la punctele noastre de lucru. Cu doar două excepții, toate sunt Mercedes-Benz. Iar dacă nu ar fi fost să fiu nevoit la un moment dat să achiziționez foarte repede două camioane – de unde excepțiile – probabil că întreaga flotă ar fi fost Mercedes-Benz. De ce? Păi, până în anul 2003 am exploatat o flotă de camioane autohtone. Era cumva logic, noi fiind din Brașov. Odată cu extinderea activității și a creșterii calității serviciilor pe care le ofeream, am dorit să facem pasul către vehicule comerciale mai moderne. Am sondat atunci piața și am constatat că unii importatori erau depășiți de acest domeniu de activitate și nu ofereau servicii la nivelul pe care îl doream noi. Cei mai bine pregătiți și deschiși s-au dovedit a fi cei de la Mercedes-Benz, care ne-au consiliat și ne-au ajutat în vederea achiziționării unei prime flote de camioane Mercedes-Benz. De atunci s-a creat o legătură și o relație de afaceri foarte bună. În continuare colaborăm excelent.

RoadStars: În condițiile date, ați fost tentați să vă orientați și către alți producători de vehicule comerciale?

Cristian Dumitru: Pot să vă spun că au fost contacte și cu alte mărci, cu importatorii altor mărci, mai precis. Cu unii ne cunoaștem bine din mediul business. Însă nu am întâlnit ceea ce ni s-a oferit din partea Mercedes-Benz, ca și raport de afaceri sau calitatea a serviciilor. Noi efectuăm toate operațiunile de întreținere și mentenanță la service-ul autorizat Mercedes-Benz, nu le facem în regie proprie și chiar suntem mulțumiți. Nu e perfect întotdeauna, nu are cum să fie, dar de cele mai multe ori găsim soluțiile corecte și la prețuri decente. În ceea ce privește alte mărci, deși nu am căutat să facem studii neapărat, faptul că avem în flotă și alte două camioane ne-a ajutat să tragem unele concluzii, iar cel puțin la capitolul consum de combustibil și costuri de întreținere, camioanele Mercedes-Benz câștigă.


RoadStars: Putem concluziona din ce spuse de dumneavoastră că viitorul va fi tot Mercedes-Benz?

Cristian Dumitru: Mai mult ca sigur. Avem în plan să începem să întinerim flota noastră. Unele camioane și-au făcut datoria cu prisosință, deși, vă spun sincer, avem în exploatare inclusiv exemplare din 2003 și suntem foarte mulțumiți de cum se comportă în continuare. Din planul nostru de afaceri pentru viitorul apropiat putem extrage faptul că vom achiziționa, anual, între două și cinci camioane Mercedes-Benz, pentru ca în curând să avem o flotă chiar mai performantă.

RoadStars: E de înțeles, activați într-un domeniu care este din ce în ce mai important, cel al colectării deșeurilor reciclabile. Dar, apropos de flota Remat Brașov, ne puteți spune cum este compusă aceasta?

Cristian Dumitru: Da. Momentan avem 9 capete tractor Mercedes-Benz Axor, 4 Mercedes-Benz Arocs, 1 Mercedes-Benz Atego, 5 Mercedes-Benz Sprinter și restul sunt modelul Actros. De acum, instalația de ridicare a containerelor nu va mai fi montată pe șasiu Actros, fiind disponibilă pe șașiu Arocs, așa că cel din urmă devine un model de mare interes pentru noi. Ca idee, operăm peste 800 de containere pentru deșeuri feroase.


RoadStars: Din discuții anterioare, știm că relația cu șoferii este importantă. Cum tratați dumneavoastră acest aspect, care este regimul de lucru de la Remat Brașov?

Cristian Dumitru: Șoferii sunt importanți pentru o companie care efectuează transporturi, în cazul nostru chiar mai mult, pentru că activitatea de colectare presupune mai multă atenție. Sunt mai multe opriri, operațiuni de încărcare și descărcare dese, iar de aceea încercăm să mizăm pe șoferi cu experiență. Facem tot posibilul să le oferim condiții cât mai bune de muncă. Filosofia noastră este de a avea câte un șofer pentru fiecare vehicul, nu facem rotație. Îi încurajăm, astfel, să aibă cât mai multă grijă de vehiculele pe care le exploatează. Îi îndemnăm, de asemenea, să le întrețină cât mai bine, să mențină ordinea și curățenia în cabine. Până la urmă, când stai opt sau chiar mai multe ore într-un loc, devine cea de-a doua casă. Trebuie să ai grijă de ea, nu?

RoadStars: Domnule Dumitru, vă mulțumim frumos pentru timpul acordat și vă urăm mult succes în activitatea pe care o întreprindeți!

Cristian Dumitru: Vă mulțumim și noi pentru interesul stârnit de compania noastră și pentru vizită!

Încă niciun comentariu