Livrări express cu Actros și Atego

RoadStars România

Livrări express cu Actros și Atego.

Înființată în 2002, dintr-o nevoie a pieței logistice și de curierat, compania Nemo Express a reușit să se impună rapid în segmentul național de poștă rapidă.


Bazele companiei au fost puse de specialiști în domeniu și profesioniști cu mare experiență în industria de profil. Succesul actual al companiei este o confirmare a abordării corecte a bazelor afacerii, care a beneficiat de la început de o logistică foarte bine pusă la punct și de o gestionare realistă și pragmatică a unei infrastructuri complete.

Într-un interval scurt de timp, Nemo Express a reușit să-și dezvolte o rețea națională ce acoperă întreg teritoriul României, deservită de o flotă auto constant reînnoită, compusă din autovehicule utilitare, de la 1.6 tone până la camioane de 40 de tone.

Expedierile se fac în sistemul „door-to-door”, pe întreg teritoriul țării, prin intermediul rețelei de curieri, pregătiți să facă față celor mai exigente cerințe ale clienților pe un segment într-o continuă creștere.

Pentru a înțelege mai bine ce înseamnă activitatea de curierat și care sunt provocările celui mai dinamic segment de transport și logistică, am discutat cu reprezentanţii Nemo Express.

Astfel, am aflat de la Cosmin Pădurețu, business manager Nemo Express, că „serviciul de curierat rapid reprezintă activitatea de a livra trimiteri poștale la nivel local, național și internațional în termen de maximum 48 de ore, cu specificația că natura produselor sau a mărfurilor transportate trebuie să se încadreze în sfera celor care nu au interdicție la condițiile clasice de transport.”  

„Nemo Express asigură serviciile de curierat clasice din sfera serviciului universal, dar și pe celelalte suplimentare (Ramburs, Schimbare destinaţie, Confirmare de primire etc.)”, ne-a mai spus Cosmin.


Provocările actuale ale segmentului de curierat sunt: eficientizarea timpilor de livrare și reducerea timpilor operaționali din back-office, dimensionarea corectă a flotei și asigurarea unei sustenabilități coerente în exploatarea acesteia, dimensionarea realistă a capacității de depozitare, dezvoltarea continuă a sistemelor de încărcare și descărcare, dar mai ales de rutare exactă a trimiterilor poștale pe zonele de livrare.

În mod partucular, una dintre provocările Nemo Express este creșterea coeficientului general de livrare la peste 90%. „Provocările actuale sunt eficientizarea rutelor de livrare în condițiile traficului aglomerat din marile orașe și stabilirea condițiilor optime de colaborare cu clienții Nemo Express, cu soluții personalizate care să contribuie la eficientizarea activității acestora”, spune Cosmin Pădurețu.
De asemenea, o altă provocare pentru Nemo Express este dezvoltarea unei comunicări continue cu clienții săi prin intermediul Call Center și prin „Key Accounts”, care să permită identificarea sau prevenirea eventualelor disfuncționalități în timpul fluxului operațional de livrare.

De la Cosmin am înțeles că autovehiculele care se folosesc în industria de curierat, se împart în trei categorii: autovehicule pentru livrări interurbane (7.5 tone – 40 tone), autovehicule pentru livrări în orașe sau împrejurimi (3.5 tone - 7.5 tone) și autovehicule pentru livrarea în zonele urbane aglomerate a coletelor mici (greutate până în 20 kg) și a plicurilor.

În 2016, în baza planului de modernizare a flotei, Nemo Express a achiziționat primele camioane noi Mercedes-Benz Actros 1845 cu StreamSpace, cu o lăţime de 2.500 mm, cu aerodinamica deosebit de eficientă din punct de vedere al consumului de carburant. Camioanele achiziționate în 2016 deservesc cursele de linie pe distanțe lungi.


„Achiziționarea camioanelor pentru flota de linie se gândește în scopul unei exploatări îndelungate, iar pentru a fi cât mai eficienți în alegerea făcută, am ales cele mai fiabile camioane de pe piață”.

Cosmin Pădurețu, business manager Nemo Express


Și, ca orice companie aflată într-o continuă ascensiune, Nemo Express extinde an de an capacitatea de transport pentru a putea face față în orice moment oricăror creșteri de volume de transport din partea clienților săi. Astfel, compania cu sediul în Măgurele a achizționat mai multe Mercedes-Benz Atego 1221, pe care le utilizează pentru transportul regional de colete, dar și livrări urbane.

În general, misiunile de transport ale oricărei companii de curierat sunt influențate de trei mari factori: condiții meteo nefavorabile, trafic foarte aglomerat (cauzat de lipsa infrastructurii rutiere adecvate) și evenimente neprevăzute (blocaje, accidente, cazuri de forță majoră etc). De asemenea, tot la capitolul factori care influențează activitatea de curierat poate fi pusă și lipsa acută a locurilor de parcare.

În prezent, segmentul care generează cele mai multe comenzi pentru Nemo Express, dar nu numai, este comerțul electronic, cu precădere de tipul B2C.


Încă niciun comentariu