RoadStars vi-l prezintă pe Constantin Țutea: de 6 ani pe drumurile din Europa

RoadStars România

Mercedes-Benz Actros, partenerul de încredere al lui Constantin Țutea.

Pe următorul nostru interlocutor l-am întâlnit în parcarea Angath de pe autostrada Inntal, în apropiere de Wörgl, unde am oprit pentru a face o pauza de condus și pentru a bea o cafea. Am tras lângă camionul lui Constantin Țutea, atrași fiind de culoarea acestuia, un albastru deschis, și de faptul că era impecabil. Constantin tocmai își terminase repausul zilnic de 11 ore în parcarea respectivă și se pregătea să plece spre Italia, acolo unde trebuia să descarce.


Constantin Țutea este șofer profesionist din 2011, dar a început să profeseze această frumoasă meserie un an mai târziu, în 2012, iar de atunci este angajat al aceleiași companii de transport – Semiramis din Piteşti. „Lucrez de 6 ani ca șofer profesionist la aceeași compania deoarece, personal, am fost mulțumit de condițiile oferite.”

Știe că părerile sunt împărțite când vine vorba de angajator, dar nici „nu ai cum să crezi tot ce auzi prin parcările din Europa”, spune acesta.

Constantin spune că n-ar putea lucra pe contract extern, deoarece „acolo schimbi camionul des, iar fiecare are mai mult sau mai puțin grijă de curățenia din interior”, astfel că, el n-ar putea lucra într-un camion murdar sau în care se gătește”, căci a întâlnit și astfel de cazuri.

La început a făcut transport internațional tur-retur cu scurte legături pe drumul de întoarcere, iar acum lucrează pe transport intracomunitar. „Banii câștigați compensează cumva lipsa familiei și îți permit să-ți mai faci una-alta pe lângă casă. Spre exemplu, mulți și-au plătit integral creditele la bănci. Sigur, legat de venit, tot timpul vrem mai mult, dar în prezent nu mă pot plânge.”

Constantin ne-a confirmat și el că cel mai mare dușman al unui șofer profesionist, după dorul de casă, este stresul cauzat de numeroși factori, de la lipsa locurilor de parcare, până la presiunea timpilor de transport.

Și, dacă tot am ajuns la acest subiect, Constantin ne-a spus că amenzile în România și Ungaria pentru diferite încălcări minore ale regulamentelor în vigoare sunt exagerat de mari în comparație cu veniturile. „Nu mi se pare normal ca cei care lucrează la nivel național să plătească sume apropiate de venitul lunar pentru abateri minore.”
 


„Sunt bucuros că lucrez pe un camion nou, care nu-mi dă emoții pe drum. Asta îmi conferă un confort psihic și mă ajută să mă concentrez la lucrurile cu adevărat importante în meseria mea. Nu vreau să știu cum este să conduci un camion care se strică constant. Am văzut șoferi de la diverse companii în astfel de situații... ”.


În ceea ce privește starea tehnică a camionului, Constantin se poate considera un șofer norocos, deoarece compania pentru care lucrează investește constant și întreține bine parcul auto.
Am aflat că lucrează pe Actros de aproape un an și spune că acesta are multe avantaje, dar și puncte mai puțin bune. S-a obișnuit treptat cu frânele camionului, mult mai flexibile comparativ cu cele ale altor producători de camioane. „Senzația pe care o ai prima dată este că nu oprește la timp.”

În privința spațiului și a confortului general, Constantin ne-a spus că Actros este excelent, mai ales pentru șoferii care își petrec repausul de 45 de ore în cabină. „Comparativ cu vechiul camion pe care l-am condus, Actros oferă un spațiu mult mai mare pentru șofer. Ai multe locuri de depozitare a lucrurilor personale, dar și mai mult spațiu în cabină.” Constantin stă plecat de acasă în medie șase săptămâni, un caz fericit dacă ne gândim că alții stau mai mult. „De multe ori mă gândesc că nici banii nu mai sunt atât de motivanți pentru a sta departe de familie, mai ales că voi deveni tată pentru prima dată”, ne-a spus Constantin.

În cei șase ani de „comunitate”, Constantin a străbătut toată Europa. „Îmi place să conduc prin Franța și Germania. În Franța, pentru că are o infrastructură excelentă cu peisaje fabuloase, iar oamenii sunt buni, iar în Germania datorită sistemului de adrese poștale impecabil.”
Dintre toate țările, Italia este țara cu cele mai mari bătăi de cap pentru orice șofer de camion, mai ales în jos spre Sicilia, mai spune acesta.

După o discuție plăcută, l-am lăsat pe Constantin să se pună în mişcare, nu înainte de a-l felicita pentru faptul că o să devină tătic.

1 comentariu