Pasiune la scară – microuniversul camioanelor Mercedes-Benz

RoadStars România

Colecția de machete de autovehicule utilitare sau camioane Mercedes-Benz.

Există fel de fel de pasiuni, pe care ni le însușim și le dezvoltăm de-a lungul vieții. Unele dintre ele derivă chiar din activitățile noastre zilnice. Ca de exemplu, pasiunea pentru a colecționa machete de autovehicule utilitare sau camioane Mercedes-Benz.


Pentru a lua un contact cât mai corect cu această lume, care se dovedește foarte repede a fi fascinantă, am apelat la un specialist în domeniu, Lucian Pistol.
Spre surprinderea noastră, oferta de vehicule utilitate, autospeciale, camioane sau capete tractor Mercedes-Benz, realizate la scară, este impresionantă, semn că acest domeniu nu este nici pe departe unul de tratat în joacă.

Dacă machetele de automobile Mercedes-Benz au devenit o obişnuinţă, fiind întâlnite la tot pasul, este bine să ştiţi că există magazine specializate unde puteţi descoperi nenumărate modele de camioane miniaturale.

Există, de asemenea, mai multe tipologii de cumpărători. Spre exemplu, chiar dacă nu colecționează machete, există persoane care își doresc să dețină modelul alături de care lucrează, fie acasă, fie în cabină. Altă tipologie de cumpărător este cea a părinților care doresc să le ofere copiilor cadouri la scară.

Pentru toți, indiferent de categoria din care fac parte, oferta de machete este bogată. Acum, ca să dăm câteva lămuriri utile, e bine de știut că un magazin precum cel vizitat de noi, specializat pe micromodele, are o ofertă cu adevărat generoasă, cu exemplare pe care nu le puteți găsi în altfel de magazine. Vom porni, cum ar fi și firesc, de la aspectul financiar, apoi vom dezvolta puțin diferențele dintre principalele tipuri de micromodele.


Pasiune pentru toate buzunarele

Machetele pot avea prețuri ce pornesc de la câteva zeci de lei și pot ajunge la mii de lei. În cazul nostru, cel mai ieftin produs pe care l-am fotografiat pentru acest articol costă sub 50 lei, în timp ce la polul opus s-a situat macheta „The Blue Wonder”, camionul construit special de Mercedes-Benz pentru transportul automobilelor de competiție. Construită la o scară de 1:18, de unul dintre cei mai buni producători de machete din lume - CMS - și cu o atenție incredibilă acordată detaliilor, această bijuterie are un preț de 1.500 lei.

De fapt, detaliile fac diferența. Și în lumea micromodelelor există producători care oferă produse de larg consum, alții care se axează pe produse mid-range, iar alții oferă machete premium (care duc grija pentru detalii către excelenţă - uneori se folosește piele pentru tapițeria scaunelor, motoarele sunt realizate cu atenție până la cele mai mici detalii, cu elemente în mișcare și furtune reale, dimensiunile sunt scalate foarte precis etc.).


Pentru copii sau pentru copilul din tine

Pe lângă machetele gata construite, pot fi achiziționate și kit-uri compuse din elemente ce trebuie asamblate. De altfel, pentru mulți dintre colecționarii de machete clasice, acesta a fost următorul pas – asamblarea machetelor utilizând kit-uri ce oferă toate reperele. Când și această îndeletnicire devine prea banală, se poate trece la un alt nivel: bricolajul. Există materiale și diverse repere care permit pasionaților să-și modifice după plac machetele, personalizându-le până la cele mai mici detalii.

O altă îndeletnicire ce poate rezulta din colecționarea de machete este compunerea și construirea dioramelor. Acestea sunt instalații ce reproduc la scară exactă un mic fragment din lumea reală – un garaj, un atelier, un sediu de firmă sau o secvență de la un show auto. Poate fi o bună idee pentru sediul unui transportator, de exemplu, care își poate construi propria machetă a parcului auto pe care îl gestionează.
O altă categorie de machete este reprezentată de cele ce pot fi compuse din mai multe subansambluri. Producătorul Herpa, specializat pe acest tip de repere complementare, oferă o gamă foarte largă de camioane sau capete tractor, de diverse culori (chiar cele disponibile și la modelele reale), cărora le pot fi asociate diferite tipuri de semi-remorci sau instalații speciale. Devine, astfel, foarte ușor să poți construi, prin asocierea a două-trei produse, chiar vehiculul pe care îl deții sau îl exploatezi.


O altă categorie de machete este reprezentată de cele ce pot fi compuse din mai multe subansambluri. Producătorul Herpa, specializat pe acest tip de repere complementare, oferă o gamă foarte largă de camioane sau capete tractor, de diverse culori (chiar cele disponibile și la modelele reale), cărora le pot fi asociate diferite tipuri de semi-remorci sau instalații speciale. Devine, astfel, foarte ușor să poți construi, prin asocierea a două-trei produse, chiar vehiculul pe care îl deții sau îl exploatezi.

Ca modele foarte interesante, aș aminti autocarele Mercedes-Benz, atât de cunoscute la nivel mondial și care, în unele locuri, au devenit parte integrată din comunitatea pe care o deservesc. Mai multe astfel de modele pot fi cumpărate sau comandate, unele respectând exact versiunea de serie lansată de companie, dar și altele care sunt realizate ca tribut adus unor exemplare care au devenit celebre. Alături de ele pot fi așezate machetele cu parfum de istorie, ale unor camioane ce au cimentat trainic povestea Mercedes-Benz Trucks, sau, de exemplu, autospeciale de pompieri din diferite perioade ale secolului trecut.



Așadar, chiar și dacă până acum nu v-ați gândit la asta, poate e cazul să vă faceți un cadou care să vă amintească de conviețuirea cu marea familie Mercedes-Benz Trucks. Sau, poate chiar mai inspirat, să oferiți celor de acasă o surpriză care să îi ducă mereu cu gândul la activitatea capului de familie. Mai mult ca sigur, cei mici vor fi fascinați să poată să dețină o jucărie la fel ca a lui tata, doar că… una pe măsura lor.

Foto: Bogdan Paraschiv

 

Încă niciun comentariu