RoadStars vi-l prezintă pe Adrian Neagu: Un milion de kilometri parcurși cu Axor-ul său

RoadStars Romania

RoadStars vi-l prezintă pe Adrian Neagu: Un milion de kilometri parcurși cu Axor-ul său.

Adrian Neagu și Axor-ul său au o relație specială de aproape 10 ani, timp în care au parcurs împreună peste un milion de kilometri prin toată Europa şi nu numai.

Adrian Neagu


Pe Adrian l-am cunoscut în #RoadStarsTrip. În aventura noastră, prima oprire la ieșirea din România a fost pe M5, într-o parcare lângă Inárcsi. În timp ce ne-am luat cafea, în parcare a apărut un Mercedes-Benz Axor 1840, al firmei Lazar Company, așa că am mers să vorbim cu șoferul.

Și, uite așa, l-am cunoscut pe Adrian Neagu, șofer profesionist, care, în 2018, împlinește 30 de ani de când practică această meserie.


„M-am apucat de școala de șoferi profesioniști la Curtea de Argeș în ’88, iar în ’89 am terminat-o. Pe vremea aceea, pentru a ajunge șofer profesionist trebuia să ai contract cu Intreprinderea Regională de Transporturi Auto (I.R.T.A).”


N-a avut această șansă, așa că a căutat o alternativă.

„Am reușit să prind un post în cadrul fabricii Dacia de la Pitești. Am stat șase luni pe banda de asamblare, după care am trecut la pista de încercări, ca mai apoi să devin șofer pe un <papuc> folosit pentru transport intern”.

În camion a urcat abia după 6 ani de la obținerea permisului. 


„În 1994, am început să lucrez pe o basculantă americană, un Mack. În 2002, compania a achiziționat camioane Mercedes-Benz, [Megaspace-urile], cum le spuneam noi. Erau ceva senzațional pentru acea perioadă. Camion nou, cabină mare. O încântare!”


Adrian, cunoscut drept Piticu’ în cercul de prieteni, a lucrat pe Actros MP2 timp de șase ani, iar din 2008 pe Axor 1840.

Alături de Axor-ul său, Adrian Neagu a bătut Europa în lung și-n lat, ajungând inclusiv în nordul Africii.



„Cu camionul acesta am o relație specială. Mi-a fost un bun partener de drum, dar și casă în ultimii 10 ani. Ne leagă multe povești, dar cred că cele mai interesante sunt cele din Maroc.“


Nu sunt mulți șoferi de camion de după 1989 care să fi mers în țări, hai să le spunem, exotice.

„În urmă cu 6-7 ani, am făcut mai multe curse către Maroc. Mergeam încărcat cu componente auto pentru uzina Renault din Casablanca. Cursa dura o săptămână și traversam Mediterana prin Spania, pe la Algeciras. În Maroc nu exista vamă și eram păziţi de poliție. La întoarcere, desfăceam frânele remorcii pentru că la semafor exista riscul ca marocanii care încercau să treacă în Europa să tragă frâna şi să se urce în camion. Mergeam grupați, câte 4-5 camioane româneşti. La urcarea și coborârea de pe vapor, treceam prin filtre de poliție, exact ca la Calais."

N-a scăpat nici de pasageri nepoftiți. Nu erau agresivi, dar cauzau probleme în punctele de control.

„Evident că mi s-au urcau marocani în remorcă. Pe unii îi <rezolvam> la primul semafor, puneam o frână mai bruscă, se speriau și coborau. Pe alții îi prindea poliția. O dată, un coleg a mers cu unul pe cabină, ascuns sub paravânt. L-am dat jos în Spania, undeva în Țara Bascilor. Era speriat, avea o hârtie pe care era scris un număr de telefon. L-am ajutat să sune la acel număr, a vorbit, iar înainte să plece i-am dat câteva conserve”, ne-a spus el cu o voce puțin dezamagită.

L-am întrebat pe Adrian cât de mult s-a schimbat transportul față de perioada în care a început să facă curse internaționale. Am aflat că mult, iar astăzi este mai complicat să practici această meserie.

„Industria de transport s-a schimbat mult și odată cu ea și meseria de șofer profesionist. În trecut, existau într-adevăr multe formalități şi stăteai la coadă cu orele în punctele de frontieră. În schimb, programul de condus nu era atât de strict și nici nu exista presiunea uriașă de a ajunge la descărcare.”

În cei peste un milion de kilometri parcurși, Adrian a întâmpinat şi alte situaţii dificile, de exemplu furt de motorină sau bunuri.


„Chiar acum o lună de zile, mi-a fost [verificat] nivelul motorinei. Din păcate, numărul furturilor de motorină și marfă din parcări este în creștere, iar zonele sigure sunt din ce în ce mai greu de găsit.”


Când ne-am întâlnit noi cu el, semiremorca lui Adrian era încărcată cu oțel.

„Am prelata plină de tăieturi. Norocul meu este că transport marfă imposibil de furat”, ne-a spus râzând Adrian.

Meseria de șofer profesionist este asemeni unui microb, care, odată ce te prinde, nu mai pleacă. Ne-a confirmat asta Piticu’.

„M-am îmbolnăvit de șoferie la propriu și la figurat”, ne-a spus el cu o satisfacție pe care este greu s-o descriem în cuvinte. Da, lui Adrian i s-a declanșat un diabet ușor de la stres și oboseală. Totuși, nu regretă o secundă că a ales această meserie. Îi place, se vedea în timp ce povesteam.

Cele 45 de minute ale pauzei de condus se apropiau de final, astfel că, l-am lăsat pe Adrian să-și pună în ordine gândurile și să pornească la drum.

Așa am făcut și noi, în căutarea următorului volan albastru, despre care veți putea citi în articolele viitoare.

Încă niciun comentariu