Un instructor român pentru profesioniştii din Elveția

RoadStars România

Misiunea lui Victor Colțănel? Instructor pentru transportul substanțelor periculoase.

Există povești de succes chiar și în lumea camioanelor. De aceea, am decis să vă prezentăm un exemplu cu care ne mândrim, un român care a ajuns să instruiască șoferi de vehicule comerciale, în vestul Europei; și nu oriunde, ci în cadrul unei companii din Elveția. Victor Colțănel este inginer auto de profesie, dar mirajul occidentului l-a purtat în mijlocul vehiculelor mari de transport. Pregătirea profesională și firea sa prietenească l-au propulsat destul de repede pe o poziție cu responsabilitate mare în cadrul firmei la care este angajat.


Mai precis, Victor are rolul de a specializa șoferii de camion pentru transportul substanțelor periculoase. Aparent o misiune ușoară, însă veți vedea că nu este chiar așa. Simplul atestat de transport mărfuri sau cel destinat mărfurilor periculoase nu este suficient într-o țară în care procedurile speciale și legile sunt respectate cu strictețe. Pentru a afla mai multe despre responsabilitățile sale și modul în care privește prezentul industriei auto, dar mai ales viitorul în transporturi, l-am invitat pe Victor la o discuție amicală.

Victor, felicitându-te pentru cariera pe care ți-ai construit-o în lumea camioanelor, vrem să te întrebăm cât de greu este pentru un român să reușească într-o țară atât de restrictivă (din multe puncte de vedere) precum Elveția?

Nu pot spune cât de greu sau de ușor este. Cred că procedurile sunt aceleași pentru oricine. Trebuie doar să demonstrezi mai întâi că ești omul de care au nevoie și să îţi faci jobul corect în cadrul firmei. Eu personal am început ca șofer pentru rute internaționale, iar după aproape 1 an și jumătate am aplicat direct la firma mamă din Elveția pentru postul de instructor de pregătire profesională. Primul pas, deloc simplu, a fost acela de a fi supus, timp de câteva zile, unor teste și verificări. Aceste verificări amănunțite se fac de către un instructor specializat. După această perioadă, s-a întocmit un dosar de evaluare și am primit acceptul pentru începerea cursului de pregătire pentru postul de instructor în departamentul transport lichide, curs care a durat 3 săptămâni.

E complicat să instruiești șoferi de camion? Mulți vin cu experiență, cu anumite tabieturi, cum reușești să-i specializezi pentru nișa în care activați ca și companie?

Cu siguranță nu este un job ușor ținând cont de faptul că firma la care lucrez este specializată pe transport de produse chimice, periculoase, lichide sau solide. De altfel și sloganul nostru este edificator: Stop at risk! Aceste produse sunt transportate în majoritatea timpului în containere cisternă și necesită o atenție mărită. Perioada de școlarizare este de 3 săptămâni, timp în care prezentăm, apoi aplicăm practic procedurile de lucru (încărcare, descărcare, stil de condus defensiv și specific transportului de lichide, verificare acte, proceduri vamale etc.).

Cum ți se pare actuala tendință de hiper-tehnologizare din lumea vehiculelor comerciale? Cum simte un utilizator tehnologiile din ce în ce mai performante implementate pe camioane?

Eu numesc această hiper-tehnologizare, EVOLUȚIE. Aceste schimbări din domeniul auto apar aproape la fel de repede ca în domeniul IT. Toate sistemele noi implementate nu fac altceva decât să crească nivelul de siguranță în transporturi, ajutând șoferul în situații dificile. Sistemele performante de frânare, camerele radar care monitorizează permanent distanța dintre camionul condus și automobilul din față, cutiile de viteze evoluate, sistemele care înregistrează și recunosc topografia drumurilor sunt doar câteva dintre noutățile care ne surprind chiar și pe noi, utilizatorii. Schimbările rapide de tehnologie nu sunt întotdeauna primite cu ușurință de șoferi, ei considerând că sistemele simple nu vor duce la „complicații”. Aportul nostru, al instructorilor, este exact acela de a oferi suport total pentru adaptarea la noile soluţii, respectiv facilitarea utilizării sistemelor camioanelor de ultimă generație.


Să ne referim la un exemplu concret: Mercedes-Benz a lansat, odată cu noua generație Actros, camerele video care înlocuiesc oglinzile retrovizoare. Cât de ușor crezi că va fi pentru un șofer cu experiență să se adapteze?

Sistemul MirrorCam este o evoluție. Trebuie să remarcăm faptul că dispariția oglinzilor de dimensiuni mari duce la creșterea câmpului vizual în anumite situații, foarte important raportându-ne la dimensiunile unui camion. Apariția camerelor care transmit imaginile la interior, pe tabletele montate pe stâlpii A ai cabinei oferă și orientare suplimentară prin liniile de ghidare digitale. Cred că șoferii vor înțelege foarte repede importanța acestui sistem și se vor adapta rapid, mai ales după câteva manevre realizate în rampele de încărcare/descărcare.
 


Pentru că probabil am stârnit interesul unora, spune-ne, te rog, principalele schimbări pe care le implică transportul de substanțe periculoase, în special lichide. Aceasta ar fi o informație foarte utilă pentru șoferii aflați la început de carieră.

Trecea de la transportul bunurilor fixe la produse lichide nu se face foarte ușor. În primul rând, trebuie să ținem cont de faptul că mișcarea lichidului se transmite destul de brutal la sașiu, ducând la modificări dese ale centrului de greutate și implicit instabilitate pe șosea, mai ales la schimbările de direcție sau frânari bruște. Din acest motiv viteza de atac a curbelor devine mult mai mică, schimbarea treptelor de viteză se face lin sau printr-o combinație corectă între modul automat și manual, fără șocuri. De asemenea, frânările cu ajutorul sistemului retarder devin obișnuință.

Cât de complicat este pentru un șofer din România să se adapteze la o companie din occident? Sigur, de condus se conduce la fel, dar cum se poate integra mai ușor un șofer într-o nouă comunitate?

Am considerat întotdeauna că termenul de PROFESIONIST se aplică în orice domeniu. La fel și în cazul ȘOFERULUI PROFESIONIST (cel care operează autovehicule comerciale mai mari de 3,5 tone), acesta trebuie să-și arate calitățile și deprinderile pentru acest job. Cum spuneai, „de condus se conduce la fel”, dar în ziua de azi nu mai este suficient doar să fii un bun șofer. Pentru a te adapta repede în cadrul unei firme din occident trebuie să cunoști la nivel mediu o limbă străină, să ai aptitudini dezvoltate de orientare, să fii un bun manager al timpului de lucru și mai ales să ai o rezistență de invidiat la stres. Acest job nu este pentru oricine, iar mulți cred că este doar o oportunitate pentru a face bani. Dar de undeva trebuie plecat mai ales în cazul celor fără experiență, important fiind pentru ei să-și arate dorința de a învață repede și de a se adapta.


Mercedes-Benz și alți producători duc o muncă titanică pentru dezvoltarea vehiculelor comerciale grele autonome. Cum vede un posesor de permis de conducere acest viitor care nu pare foarte îndepărtat?

Surprinzătoare și pentru mine a fost viteza cu care s-a abordat acest subiect și în transporturi. Dezvoltarea sistemelor de conducere autonomă era așteptată. Doar că în cadrul transportului de marfă există prea multe variabile. Nu văd un impediment în această tranziție, perioadă în care sunt testate tot felul de sisteme noi de menținere a vitezei sau a spațiului dintre două autovehicule, recunoașterea indicatoarelor sau reliefului drumurilor, conexiunea cu sistemele de navigație din ce în ce mai performante, dar și conectarea cu alte camioane pentru formarea trenurilor rutiere ce se deplasează împreună pe distanțe lungi. Așa că, așteptăm și noi cu interes evoluția.


Care crezi tu că au fost pașii tehnologici cei mai mari făcuți în ultimii ani în lumea camioanelor?

Cred că cele mai importante obiective alte constructorilor de camioane au fost întotdeauna scăderea consumului de combustibil și a nivelului de noxe, în ziua de azi fiind aproape imposibil să utilizezi în Europa un camion foarte vechi. Apoi, au apărut evoluțiile în ceea ce privește confortul din cabină şi al sistemelor de frânare. Șoferul a devenit o piesă din ce în ce mai greu de înlocuit, iar pentru el a fost creat un mediu în care confortul este la un nivel înalt pentru a-și desfășura activitatea în condiții optime.

Să facem un exercițiu de imaginație. Cum ai prezenta meseria de șofer unor copii care s-ar arăta interesați de ea ca plan de viitor?

Într-un fel, așa cum văd și simt eu lucrurile, tinerii nu sunt prea interesați de această meserie. Cel puțin așa pare în țara în care lucrez. Poate că cel mai tentant lucru pe care un copil l-ar putea găsi la această meserie ar fi plăcerea conducerii unui camion. Cred asta pentru că și eu vedeam lucrurile la fel acum 30-35 de ani.

Încă niciun comentariu