Finala Trofeului RoadStars 2018 – la drum spre Nürburgring

Trofeul RoadStars 2018 – raport final, partea a III-a

Decizie pe ultima sută de metri.

Să conduci bine, să zbori relaxat, și apoi să dai din nou totul – finaliștii Trofeului RoadStars 2018 păstrează tensiunea la nivel înalt.


„Mind Full“, ultima probă a Trofeului RoadStars 2018 stă să înceapă. 30 de termeni în legătură cu camioanele apar unul după altul pe ecran, iar apoi în următoarele 3 minute fiecare trebuie să scrie cât mai multe dintre cele 30 de cuvinte. „Atmosfera este excelentă, dar totuși toți suntem încordați. Cine conduce în clasament? Nimeni nu știe. Așa că acum cel mai bine ar fi să dăm încă o dată totul“, spune Alex. Mascota „Schmiddi“, care i-a însoțit și pe câștigătorii de anul trecut Andreas și Fabian, stă în fața lui. Oare o sa-i aducă și lui Roland noroc? 

Toți au în spate o zi lungă. Ca de obicei, startul este dat de micul dejun de la hotel. Astfel întăriți, se pleacă spre benzinăria Repsol din Sitges, unde cinci camioane Actros și două Arocs sunt pregătite pentru drumul spre aeroport pe legendara șosea de coastă C-31. Orice oboseală a dispărut - să conduci pe aici este ceva cu totul deosebit pentru toți!



De-a lungul Mării Mediterane.

Mai ales după ce este depășit traficul de navetiști al orelor de vârf și toate cele șapte camioane ies din giratoriu fără alte autovehicule între ele. Încântare totală la sosirea pe aeroport. Daniel: „Cu adevărat nemaipomenit – cam îngust pe șosea, dar priveliștea Mării Mediterane atât de albastră este indescriptibilă!“ „Iar cu vehiculul cu patru axe curbele sunt chiar mai înguste“, spune Marek și-l bate peste umeri râzând pe Daniel. Cosmin: „În convoi cu șapte camioane pe această șosea de coastă, chiar ți se face pielea găină!“

Un zbor relaxat spre Frankfurt, unde participanții sunt întâmpinați cu o vreme de Spania – 29 de grade, cer albastru, complet senin. 3 vehicule proprii Trofeului RoadStars îi aduc pe cei 14 finaliști în noul cartier general din munții Eifel, chiar în apropiere de Nürburgring.



Runda decisivă.

Acum este liniște mormântală în sala de seminar. Cine poate memora mai bine cele 30 de cuvinte? „Trei, doi, unu - și start“ – minele de pix zboară peste foile de hârtie, șoapte în sânul echipelor. „Încă un minut“, conducătorul probei este implacabil. Oare ceilalți au mai multe? „Zece secunde ... și gata!“ Aceasta a fost ultima probă a Trofeului RoadStars 2018, iar calculele se fac cunoscute la sfârșit. „Echipele sunt atât de apropiate unele de altele încât abia ultimul rezultat va decide“, murmurase dimineață organizatorul jocurilor, Christopher. Cine va câștiga?

Ziua se termină la focul de tabără. 14 prieteni stau unul lângă celălalt, privesc înspre jar, își arată poze și nu se mai opresc din povestit. Despre soție și copii, despre camionul lor, despre viață... Povești frumoase, pasionante, drăguțe, mișcătoare. „Trofeul RoadStars - este vorba bineînțeles de sarcinile legate de condusul camionului, pe care cu toții îl iubim. Dar înainte de toate este vorba de oamenii care s-au întâlnit aici și au devenit prieteni. Contează ceea ce avem în comun, iar diversitatea constituie tot farmecul. Eu cred că Europa este mai vie decât oricând“, spune Cosmin.



Toți au câștigat.

Agitație, nervozitate, trăncăneală însuflețită - urmează festivitatea de premiere. Standul Mercedes-Benz la Marele Premiu al camioanelor de la Nürburgring de sâmbătă dimineață a adunat sute de spectatori. Moderatorul Dirk relatează pe scurt despre zilele din Spania și derulează un film pe marele ecran, după care aduce pe scenă cei 14 finaliști. Acum e-acum!

Locul trei pentru Tim și Christian din Belgia, locul doi pentru Matteo și Mirko din Italia, iar câștigătorii Trofeului RoadStars 2018 sunt cei de anul trecut – Alex și Roland din Elveția! Christian: „Cel mai important lucru este că ne-am întâlnit aici. Cu toții suntem câștigători. Ne-am făcut prieteni pe viață, am petrecut o săptămână împreună pe care sigur nu o vom mai uita vreodată.“



Fotografii: Sebastian Vollmert
Video: Martin Schneider-Lau

10 comentarii