4-Xtremes – partea a 52-a: În lung și-n lat - către un nou „Xtreme”

Uneori uităm și noi: de fapt, suntem într-un „World Tour”. Însă, din cauza restricțiilor reînnoite mereu, nu am putut părăsi Europa de peste doi ani – cu excepția unui ocol prin Tunisia. Pe continent avem „Xtremes”, care au dat numele circuitului nostru, dar care deja s-au cam epuizat – din nordul îndepărtat al Norvegiei până în sudul insulelor Canare. Acum, în Portugalia, am adăugat un nou punct de reper: Cabo da Roca, considerat cel mai vestic punct al Europei continentale.

Cum se poate ajunge la acest promontoriu? Din orașul Évora, din care v-am scris ultima dată, se merge mai mult sau mai puțin drept spre vest. Până la un adevărat monument, podul Vasco da Gama peste fluviul Tajo, unde te simți mai degrabă ca la mare. Cu cei aproximativ 17 kilometri ai săi, este unul dintre cele mai lungi poduri din Europa – și se termină la Lisabona. Desigur, nu ratăm niciun obiectiv turistic din capitala Portugaliei. Vizităm piețele istorice, așteptăm pe alei până când apare grăbit câte un tramvai galben de după colț și gustăm dulcele Pastel de Nata proaspăt scos din cuptor.

Îngust și foarte întortocheat.

Apoi ne întoarcem la Axor – și pornim mai departe spre vest. Până la Cabo da Roca sunt aproape 40 de kilometri. Ultimii dintre ei i-am făcut pe drumuri înguste, foarte întortocheate. Nu numai noi suntem entuziasmați de acest traseu, ci și o mulțime de motocicliști. Mike trebuie să conducă foarte atent și să aibă piciorul pe frână la fiecare curbă, în cazul în care taie vreunul curba.

Capul, așa cum se întâmplă adesea în astfel de locuri, nu este foarte spectaculos. Este caracterizat printr-un simplu monument, lângă care se află, deloc surprinzător, cel mai vestic far de pe continentul european. Avem, însă, un sentiment minunat la atingerea acestui „Xtreme” cu indestructibilul nostru autovehicul de expediții. Oare vom atinge și cel mai estic punct al Europei? Având în vedere situația actuală, acest lucru pare exclus. Mai trist de atât nu se poate.

Peșteri, lacuri și tuneluri.

Un adevărat punct culminant este Sintra, la mai puțin de 20 de kilometri nord-est de Cabo da Roca. Micul oraș este cunoscut pentru palatele sale vechi de secole. Ne place în special Quinta da Regaleira, o proprietate care constă dintr-un parc de patru hectare lângă un palat și o capelă. Acolo sunt peșteri, lacuri, fântâni și sisteme de tuneluri.

Simbolismul clădirilor, aflăm, este influențat de misticismul francmasonilor. Așa-numita fântână de inițiere este deosebit de impresionantă: scări în spirală, turnuri practic răsturnate care duc în jos într-o fântână al cărei fund este împodobit cu o cruce a templierilor. Totul este foarte misterios – nu ni s-ar fi părut curios dacă ne-am fi trezit brusc aici în mijlocul unei ceremonii.

Pe pantele nisipoase prin pădurile de pini.

Vine din nou momentul de a ne bucura de natură, străzi libere – și de mare. Puțin mai la nord de orașul Nazaré traversăm pădurile de pini pe pantele nisipoase, până la coasta sălbatică a Atlanticului. După o ploaie torențială, ne plimbăm de-a lungul plajei pustii.

După sistemele de tuneluri din Sintra, ajungem câteva zile mai târziu din nou în subteran, de data aceasta chiar mai adânc. Grupul de peșteri Grutas Mira de Aire este cea mai mare peșteră de stalactite cunoscută din Portugalia. Prin cele 683 de trepte, se ajunge la peste 110 metri adâncime în pământ. Peștera a luat naștere cu peste 150 de milioane de ani în urmă, pe când aici încă trăiau, probabil, dinozaurii.

Restaurante medievale elegante.

Portugalia este marcată de istoria templierilor, iar cea mai importantă rămășiță a acestora este orașul Tomar, aflat la alți 50 de kilometri depărtare de peșteră, în interiorul țării. La doar o aruncătură de băț de centru, parcăm într-un camping și vizităm castelul Templierilor. Acesta are vedere spre oraș și găzduiește în interiorul zidurilor sale o biserică rotundă unică. În orașul vechi există chiar și restaurante medievale elegante, cu mese și bănci rustice. Alimentele și băuturile sunt servite în pahare și farfurii grosiere din lut.

În plină câmpie, zilele sunt acum, la începutul verii, deja foarte fierbinți. Nu este ceva neobișnuit ca temperaturile să crească peste 30 de grade. Așa încât decidem să mergem mai la înălțime. Unde sunt morile de vânt trebuie să fie mai mult aer! Pe drumurile de serviciu ale unui parc eolian, conducem de-a lungul unei culmi și găsim un loc plat pentru campare.

Fotografii: 4-Xtremes