4-Xtremes – partea a 34-a: O schimbare de direcție și griji pentru Aimée

Exact 30 zile am avut pentru Ucraina – mult prea puțin pentru o țară așa de mare, în care există nespus de multe de văzut. Și către finalul acesteia ne-a așteptat din nou o surpriză – și astfel nu suntem în Rusia după cum era planificat, ci din nou înapoi în Ungaria.

Cu atât mai mult ne bucurăm de impresiile fascinante, pe care ni le-a dăruit Ucraina. Cum ar fi, de exemplu, vizita unei baze de rachete nucleare – o ocazie unică în lume! După căderea Uniunii Sovietice, Ucraina a aderat în anul 1994 la tratatul de neproliferare a armamentului nuclear și s-a declarat de acum încolo liberă de armament nuclear. Drept consecință, 30 din cele 40 de baze militare au fost distruse controlat. Una dintre cele care încă mai există, adică cea a „noastră” situată la nord de Pervomaisk, este accesibilă între timp ca muzeu pentru public.

La distanță de o singură apăsare a butonului față de catastrofă.

La 30 metri în subteran se află centrala de comandă într-un siloz – cu butonul roșu a tot decisiv. Cine apasă acest buton, nu ar ști însă ce parte a Pământului ar fi astfel distrusă, deoarece destinația bombei ar fi fost programată într-un alt loc. În plus, aflăm că, lângă orice instalație de rachete nucleare, se află un fel de senzor, care, în cazul unui atac, pornește automat racheta nucleară, iar aceasta la rândul ei declanșează următoarea rachetă nucleară și așa mai departe – mai degrabă nu dorim să ne închipuim consecințele acestora.

Semnificativă și denumirea rachetei: SS-18 Satan. Echipată cu zece focoase nucleare, aceasta avea o rază de acțiune de 10.000 kilometri și a fost cea mai mare rachetă intercontinentală construită și pusă în serviciu în perioada Războiului Rece. Toate acestea le aflăm de la un soldat în retragere, care ne conduce în calitate de ghid prin clădire și vorbește o engleză perfectă. Încă o noapte de cazare în fața muzeului, iar apoi mai departe în direcția Kiev, care nu mai este departe.

Pe drumul într-acolo se află unul dintre Lost Places care merită văzut, pe care l-am vizitat vreodată: fortul Tarakaniv. Practic este un întreg oraș militar din Primul Război Mondial cu case de locuit și depozite, o biserică mică, un spital și o capelă mortuară. Cetatea dispunea în total de peste 105 cazemate, care erau destinate atât pentru intervenții militare, cât și pentru a trăi. În anii 1960, edificiul a fost folosit de Uniunea Sovietică pentru depozitarea conservelor, însă, din cauza umidității crescute, s-a dovedit inutilizabil. Între timp, natura își recuperează edificiul părăsit și conferă ruinelor o atmosferă deosebită, misterioasă. Cu o lanternă am explorat labirintul tunelurilor subterane și inclusiv clădirea principală, care se află în mijlocul unui dig de pământ.

Grijă mare pentru Aimée.

Pe linia dreaptă către Ungaria mai facem o ultimă oprire la biserica Sf. Gheorghe, care a fost construită în secolul al 15-lea complet din lemn. Cu puțin timp înainte de expirarea celor 30 zile ne cazăm la un popas liniștit, la aproximativ 30 kilometri de granița maghiară. Dimineața, când ne-am trezit, am observat rapid că ceva nu este în regulă cu Aimée. Aceasta abia reacționează și își mișcă numai ochii. Repede, ne dăm seama că peste noapte probabil a suferit un atac grav de epilepsie. De aproximativ doi ani știm despre această afecțiune, însă Aimée nu a avut simptome în ultima perioadă. Șocul este profund! Slavă Domnului că avem la îndemână medicamentele ei și o monitorizăm încă un timp. Deoarece starea ei s-a stabilizat, decidem să înfruntăm trecerea frontierei.

Fotografii: 4-Xtremes