4-Xtremes – partea a 32-a: Între birocrație și liniște

Dacă ne gândim la filme a căror acțiune are loc în epoca Uniunii Sovietice, în fața ochilor ne apar imediat scene amenințătoare, neplăcute, din filme sumbre de spionaj. Posibil ca de aceea nici Ucraina să nu se numere neapărat în Top Ten al celor mai iubite destinații de călătorie. Așa că, cine ar fi crezut că această țară are atât de multe de oferit?

Însă să revenim încă o dată în Moldova, de unde, echipați cu un test de Corona din România, am vrut să trecem următoarele granițe. Privind ferm înainte spre Ucraina, Moldova urma să fie pentru noi o simplă țară de tranzit. Între Moldova și Ucraina se întinde statul independent, dar nerecunoscut Transnistria. Traversarea acestuia este cel mai direct și mai scurt drum spre Ucraina. Orice alt traseu pe teritoriul moldovenesc ar însemna un număr semnificativ de kilometri în plus.

Fără monedă națională, nu poți intra.

Trecusem deja de controlul vamal în această republică mai degrabă necunoscută și formalitățile de intrare erau finalizate. Ne mai lipsea numai plata vinietei rutiere – și exact aici ne-am împotmolit. Pentru că traversasem Moldova fără oprire, nu aveam la noi moneda națională. Funcționarii vamali nu acceptau card de credit, dolari americani sau lei românești. Resemnați, am făcut cale întoarsă și astfel am început un ocol dificil prin Moldova.

Apoi, la trecerea în Ucraina, am avut parte de următoarele rarități birocratice: Printre formalități se numără descărcarea unei aplicații și obligația de a face un nou test antigen în termen de 72 de ore de la sosirea în țară. Totul conform unui parcurs stabilit cu strictețe: Testele se pot efectua numai în anumite laboratoare certificate, care urmau apoi să ne „autorizeze” în numele statului prin intermediul aplicației, ca să ne putem deplasa liber prin țară. Toate acestea ne-au amintit puțin de vremurile Blocului Estic.

Romantism la foc de tabără cu borș de casă.

În mod uluitor, în Ucraina există mai multe deșerturi. Unul dintre ele sunt Nisipurile Oleșky, care se întind pe circa 160 de kilometri pătrați. Cea mai mare parte este folosită în scopuri militare, însă în sud este o arie protejată. Aici putem face următoarea oprire, în mijlocul dunelor și probăm un borș preparat de noi pe foc – o ciorbă tradițională est-europeană cu sfeclă roșie și varză albă.

Sfecla roșie ar fi putut face parte din poveste și la formarea lacului Sivaș, următoarea noastră destinație. Cel puțin în ceea ce privește culoarea, căci lacul este roz! Dacă factori precum temperatura, razele soarelui și conținutul de sare, beta-carotenul conținut de o algă specială colorează lacul în roz – o priveliște ireală! În plus, la celălalt capăt al lacului Sivaș se află Crimeea – granița trece transversal prin apă. Lacul este destul de lin și are un conținut foarte ridicat de sare, astfel încât aici, la fel ca în Marea Moartă, aproape că nu te poți scufunda. Ne luăm două zile de pauză și ne lăsăm purtați la propriu de apă.

Dimineața următoare, în timpul plimbării cu Aimée întâlnim întâmplător un arhitect. Acesta se declară dispus să ne arate câteva petroglife înainte de deschiderea parcului. Pentru că nu vorbește engleză, iar noi nu vorbim ucraineană, încearcă să ne explice aceste imagini în stâncă prin pantomimă. De departe trebuie să fi arătat nostim și, din păcate, și așa înțelegem numai jumătate Însă exact astfel de evenimente neașteptate definesc pentru noi plăcerea de a călători!

Acum ne aflăm pe malul imensului fluviu Nipru și luăm o pauză. Uneori realizăm cât de multe ni s-au întâmplat deja abia atunci când ne scriem poveștile. Și ne menținem părerea: Ucraina are foarte multe de oferit și nu este nici pe departe atât de cenușie, tristă și neprimitoare cum s-ar putea crede.

Fotografii: 4-Xtremes