4-Xtremes – partea a 33-a: În locația mega-dezastrului – incursiune prin Cernobîl
Serial: 4-Xtremes – The World Tour
Cernobîl a scris istorie la nivel mondial. După 35 de ani de la catastrofa nucleară, locul se poate vizita – cu măsuri stricte de securitate. Andrea și Mike s-au aventurat.
De când am trecut Ucraina pe traseul circuitului nostru, pentru noi a fost clar: vizităm Cernobîlul. După catastrofa nucleară din 26 aprilie 1986, autoritățile sovietice de atunci au declarat zona pe o rază de 30 de kilometri în jurul reactorului avariat numărul 4 drept regiune interzisă. Peste 160 de orașe și sate au fost evacuate sau rase de pe fața pământului. Orașul abandonat Prîpeat a devenit astăzi la nivel mondial un simbol al unui loc pustiit.
Cine vrea să viziteze zona trebuie să facă rezervare pentru un tur cu ghid. Am găsit o pensiune a cărui proprietar o păzește pe Aimée o zi întreagă. La punctul de control ne așteaptă ghida Iulia. Sunt verificate pașapoartele și dronele, primim un dozimetru pentru măsurarea radiației – și indicația de a-l purta tot timpul cu noi. Și apoi se ridică bariera pentru noi și pentru camionul nostru Axor.
Aici continuă să lucreze oameni.
O primă surpriză - strada este curată ca lacrimă, așa că ajungem repede la Cernobîl. Orașul se află în afara zonei de 10 kilometri - cercul interior al regiunii interzise. Multe clădiri au fost renovate și servesc drept cazare pentru muncitorii și inginerii fostei centrale electrice Prîpeat. Cercetători, soldați, polițiști, pompieri – aici lucrează în continuare câțiva oameni, chiar dacă în ture. O infrastructură bună, lumina soarelui și copaci în culori de toamnă în ziua vizitei noastre: atmosfera prietenoasă ar putea ascunde foarte ușor pericolul care încă mocnește în acest loc.
Vedem noul înveliș protector al reactorului 4, iar lângă se află reactorul 3, care a produs energie electrică până în anul 2000. Am avut voie să oprim și să facem poze doar în anumite locuri. Un alt punct de control și am intrat în zona de restricție de 10 kilometri, în Prîpeat. Cei 50.000 de locuitori ai orașului au fost evacuați rapid în 1986. De 35 de ani este liniște totală în oraș, iar natura își reintră în drepturi în Prîpeat.
Prîpeat – de 35 de ani este orașul adormit.
Circulăm pe strada principală. Astăzi este năpădită de vegetație și abia se mai poate recunoaște că pe vremuri era un bulevard. Prîpeat, construit pentru angajații centralei electrice cu nici 20 de ani înainte de catastrofă, trecea drept un oraș relativ bogat. Majoritatea clădirilor sunt încuiate. Dar am putut vizita, chiar pe cont propriu, o școală, o grădiniță, un hotel și alte câteva clădiri.
Mergem și la probabil cel mai cunoscut loc al orașului pe vremuri înfloritor: parcul de distracții cu roata gigantică și mașinuțele electrice. Toate acestea nici nu au apucat să fie puse în funcțiune când anul 1986 a însemnat sfârșitul orașului Prîpeat. Cu puțin înaintea terminării – mult prea timpurii – a turului, am dat o tură și la Duga. Antena de recepție de 150 de metri era parte componentă a unui radar dincolo de orizont, care servea ca sistem de protecție a Uniunii Sovietice împotriva rachetelor.
Ieșire doar după un control sever.
Aici treaba devine serioasă: imediat ce am putut părăsi zona interzisă, a trebuit să trecem prin două puncte de control dotate cu scanner pentru tot corpul. Și camionul Axor a fost verificat de radiații. Dozimetrele ajung în laborator pentru evaluare. Dacă valorile sunt prea ridicate, ești înștiințat și trebuie să te supui unui control sau chiar unei investigații medicale. Scăpăm fără control medical. Și astfel ne continuăm circuitul nostru mondial – îmbogățiți cu amintirile unei zile apăsătoare, dar plină de suspans.
4-Xtremes – The World Tour.
O călătorie de neegalat.
Andrea și Mike Kammermann au călătorit timp de trei ani cu camionul lor Axor. „4-Xtremes - The World Tour” este motto-ul călătoriei cu care cei doi elvețieni au pornit la drum la jumătatea anului 2020 – și la care au permis comunității RoadStars să participe! Fiți la curent și nu ratați niciuna dintre destinațiile uluitoare spre care se îndreaptă cuplul de aventurieri.
Episoadele actuale ale serialului „4-Xtremes – The World Tour” pot fi găsite aici.
Parcursul călătoriei înainte de trecerea în America de Sud poate fi găsit aici.
Fotografii: 4-Xtremes
Comentariu
Pentru a adăuga un comentariu, te rugăm să te autentifici.
18 comentarii
Auch beim Lesen spürt man eine gewisse Beklemmung - und wird dabei daran erinnert, worauf es im Leben wirklich ankommt und wie schnell sich das Leben ändern kann...
Vielen Dank, daß ihr uns wieder "mitgenommen" habt! 🙏
Auch beim Lesen spürt man eine gewisse Beklemmung - und wird dabei daran erinnert, worauf es im Leben wirklich ankommt und wie schnell sich das Leben ändern kann...
Vielen Dank, daß ihr uns wieder "mitgenommen" habt! 🙏
Viele Grüsse von uns 😊
Viele Grüsse von uns 😊
Wenn man das liest ist man in Gedanken gleich wieder im Jahre 1986 als die Katastrophe passierte!!😔
Weiterhin gute Fahrt und bleibt vor allem gesund!😎🚛👍
Euer Dominik 😎🚛
Wenn man das liest ist man in Gedanken gleich wieder im Jahre 1986 als die Katastrophe passierte!!😔
Weiterhin gute Fahrt und bleibt vor allem gesund!😎🚛👍
Euer Dominik 😎🚛
Viele Grüsse von uns 😊
Viele Grüsse von uns 😊
Bin auch stets für Action u. Abenteuer zu haben, aber diesen "Nervenkitzel" mit der unsichtbaren radioaktiven Strahlung (mit immer noch vielen unbekannten Auswirkungen) bräuchte ich trotz Dosimetern u. vermeintlichen Sicherheitsvorkehrungen nicht unbedingt 😉 ... aber Jedem* nach seiner Facón 😃
Bin auch stets für Action u. Abenteuer zu haben, aber diesen "Nervenkitzel" mit der unsichtbaren radioaktiven Strahlung (mit immer noch vielen unbekannten Auswirkungen) bräuchte ich trotz Dosimetern u. vermeintlichen Sicherheitsvorkehrungen nicht unbedingt 😉 ... aber Jedem* nach seiner Facón 😃
Spass bei Seite, klar gibt es noch gesperrte und hoch gefährliche Orte in der Zone wo ganz klar off-limits sind.
Spass bei Seite, klar gibt es noch gesperrte und hoch gefährliche Orte in der Zone wo ganz klar off-limits sind.
Eine interessante Story und tolle Fotos!!! 👍👍👍👍👍⛟😎🤘
Eine interessante Story und tolle Fotos!!! 👍👍👍👍👍⛟😎🤘